BREAKING NEWSMaramuresul IstoricRecomandate

FOTO: Două autoturisme, în valoare de 300.000 lei, furate din Belgia, descoperite în Borșa de polițiștii de frontieră

Polițiștii de frontieră maramureșeni în cooperare cu reprezentanți ai IPJ Maramureș au descoperit pe raza orașului Borșa, două autoturisme în valoare de peste 60.000 de euro, căutate de autoritățile din Belgia. Mașinile au fost indisponibilizate la sediul Poliției de Frontieră până la finalul cercetărilor.

Ieri, 4 octombrie a.c., polițiștii de frontieră din cadrul STPF Maramureș împreună cu colegii de la SPF Vișeu de Sus și în cooperare cu IPJ Maramureș au desfășurat o acțiune pe linia combaterii traficului de autoturisme furate din străinătate.

Iarna Baimareana

Astfel, pe raza localității Borșa, au fost identificate două autoturisme mărcile Volskwagen și Mercedes, care figurează cu alerte în bazele de date. Primul autoturism, marca Volskwagen, condus de către o femeie de 39 de ani din Maramureș a fost oprit în trafic, iar al doilea marca Mercedes a fost descoperit într-o parcare de pe raza aceleiași localități, aparținând unul barbat de 41 de ani, tot din Maramureș.

În urma unor verificări suplimentare, s-a constatat faptul că autoturismul Volskwagen figurează cu alertă din data de 28.10.2022, iar al doilea cu alertă din data de 7.10.2022, ambele alerte fiind emise de către autoritățile din Belgia.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire conform Codului Penal, iar autoturismele în valoare totală de 300.000 de leiau fost indisponibilizate la sediul Poliției de Frontieră, până la finalul cercetărilor.

În continuare se fac verificări sub directa supraveghere a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

Te-ar putea interesa si

Aparatele radar la datorie: 426 amenzi aplicate și 74 permise de conducere reținute de polițiști

Vasile Dale

EXCLUSIV VIDEO: Un polițist de frontieră din Maramureș a accidentat mortal un biciclist între Petrova și Bistra – ACTUALIZARE

Vasile Dale

EXCLUSIV FOTO: Doi tineri, unul din Tg. Lăpuș, celălalt din Baia Mare, găsiți inconștienți în zona Meda de Poliția Locală Baia Mare

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.