BREAKING NEWSEvenimentRecomandate

EXCLUSIV: ”Corb la corb nu-și scoate ochii!” – Colegiul Medicilor Maramureș SLR o instituție (NE)PUBLICĂ ce nu este obligată să ofere cititorilor răspunsuri pe Legea 544/2001

Împreună cu colega de la PLUS TV Maramureș, Mica Șvab, am încercat să venim în sprijinul cititorilor și telespectatorilor noștri cu răspunsuri la diferite situații de interes public, situații care au ridicat multe întrebări în spațiu public. Firește, fără niciun răspuns din partea celor abilitați.

Tocmai din acest motiv, am transmis mai multe întrebări Colegiul Medicilor Maramureș. Aceștia au avut abilitatea de a ne răspunde, dar nu înainte de a ne transmite lecții de legislație. Lecții gratuite contrasemnate de avocatul Ionuț Pârvu, pentru care le mulțumim.

Iarna Baimareana

Înainte de a vă prezenta răspunsurile transmise de la Colegiul Medicilor Maramureș vă spunem doar atât: toți medicii din acest colegiul muncesc în unitățile spitalicești de stat sau private din județ. Culmea e că toți sunt plătiți din bani publici, însă nu se simt obligați să ne răspundă în cazul activității Colegiului (la care medicii cotizează dar oare cu ce bani? Nu tot publici, din salarii? Oare din respectivele venituri plătesc taxe și impozite ca un SRL? Întrebăm și noi, nu dăm cu parul! Și cu asta am spus credem totul iar proverbul românesc ”Corb la corb nu-și scoate ochii” se respectă în cazul de față.

Răspunsul șmecheresc al Colegiului Medicilor Maramureș cu citate din legislație

”Referitor la solicitarea dvs întemeiată pe dispoziţfile Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la infonnaţiile de interes public, facem următoarea precizare: Colegiul Medicilor Maramureş nu se încadrează printre instituţiile vizate de respectivul act normativ, sens în care nu suntem obligaţi să vă furnizăm un răspuns la toate solicitările.

Astfel, potrivit art. 1 din Legea nr. 544/2001, unul din principiile fundamentale ale relaţiilor dintre persoane şi autorităţi publice este accesul liber şi neîngrădit la orice inforrmaţie de interes public.

Autorităţile şi instituţiile publice sunt definite de art. 2 alin 1 lit a) din acelaşi act nonnativ: „prin autoritate sau institutie publică se intelege orice autoritate ori institutie publică ce utilizează sau administrează resurse financiare publice, orice regie autonomă, societate reglementată de Legea societătilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, allată sub autoritatea sau, după caz, în coordonarea ori în subordinea unei autorităţi publice centrale sau locale și la care statul român sau, după caz, o unitate administrativ-teritorială este actionar unic ori majoritar, precum și orice operator sau operator regional, astfel cum aceştia sunt definiți în Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. De asemenea, se supun prevederilor prezentei legi partidele politice, federatiile sportive şi organizaţiile neguvernamentale de utilitate publică, care beneficiază de finanţare din bani publici”;

Aşadar, din prezenta definiţie se desprinde concluzia că pentru ca o instituţie să poată fi obligată să vă pună la dispoziţie toate informaţiile solicitate, trebuie îndeplinite unele condiţii, printre care amintim utilizarea sau administrarea resurselor publice, faptul că ar beneficia de finantare din bani publici.

În conformitate cu Statutul Colegiului Medicilor din România, sub incidenţa căruia funcţionează şi Colegiul Medicilor Maramureş, Colegiul Medicilor este organizaţie profesională naţională a medicilor, fiind o instituţie de drept public, neguvernamentală, apolitică şi fără scop patrimonial (art. 1). De asemenea, potrivit art. 2 din acelaşi Statut, „Colegiul Medicilor din România are personalitate juridică şi este autonom in raport cu orice autoritate publică, exercitându-şi atributiile fără posibilitatea vreunei imixtiuni”. Statutul CMR poate fi consultat pe site-ul www.cmr.ro.

În concluzie, fără a putea fi acuzaţi de rea intenţie, se poate observa că instituţia noastră nu se regăseşte printre cele vizate de dispoziţiile legale invocate în cerere. Instituţia nu administrează, fonduri publice, nu se află sub autoritatea vreunei instituţii publice şi nu beneficiază de finanţare din surse publice, singura sursă de finanţare fiind din cotizaţiile medicilor care fac parte din această structură (cotizații care vin tot din salariile publice, am spune noi).

Totuși ne răspund, evaziv, șmecheresc, driblând frumos prin evitarea răspunsului…dar totuși ne-au răspuns.

”Cu toate acestea, pentru că institutia noastră manifestă deschidere şi apreciază efortul dvs de informare a opiniei publice, vă comunicăm punctual unele răspunsuri la solicitările dvs:

– Ati demarat ancheta in cazul decesului celor doi sugari de 8 luni? V-ati autosesizat sau v-au sesizat reprezentantii Spitalului Judetean?

Colegiul Medicilor Maramureş nu a fost sesizat cu vreo plângere împotriva vreunui medic, cu privire la decesul celor doi sugari. Spitalul Judetean dr. Constantin Opriş Baia Mare a comunicat printr-o adresă că în acea situatie se efectuează o anchetă administrativă, dar Colegiul Medicilor Maramureş nu are competente să se implice în solutionarea acesteia;

– Cei doi medici care lucrează la UPU Pediatrie și au consultat copiii, vor fi audiati?

În cazul în care se va formula vreo plângere cu privire la activitatea vreunui medic şi va fi deschisă ancheta disciplinară, persoanele desemnate cu efectuarea anchetei disciplinare vor proceda în conformitate cu Statutul şi Regulamentul de organizare şi desfăşurare a activitătii Comisiilor de Disciplină; Regulamentul poate fi consultat pe sit-ul www.cmr.ro

– Medicul de familie care a oferit alt tratament sugarului va fi audiat?

Aşa cum am răspuns la întrebarea precedent, comisia de disciplină va proceda în conformitate cu dispozitiile legale. Vă aducem la cunoştintă că potrivit art. 114 din Statut „Procedura disciplinară este o procedură nepublică, toate persoanele implicate în solutionarea unei cauze disciplinare sunt obligate să păstreze confidențialitatea tuturor informatillor datelor despre care au luat cunoştintă până la solutionarea definitivă a cauzei, inclusiv fată de organele de conducere ale colegiului teritorial sau national.

– Părintii vor fi audiati ?

ldem răspuns anterior

– Care este procedura de interventie la copiii pana intr-un an, dacă aceştia au febra 40? Aceştia trebuie sau nu internati?

Colegiul Medicilor Maramureş nu este în măsură să comenteze procedurile de interventie, în conditiile în care rolul colegiului este de reprezentant al corpului profesional în relatia cu autoritătile sau alte entităti. Obiectivele CMR sunt prevăzute de art. 4 din Statut şi presupun controlul şi supravegherea exercitării profesiei de medic, aplicarea legilor şi a regulamentelor care organizează şi reglementează exercitiul profesiei, reprezentarea intereselor profesiei de medic şi păstrarea prestigiului acestei profesii în cadrul sociale. Procedurile se presupun a fi cunoscute de fiecare medic în functie de specialitate ;

– Cati medici au fost sanctionati in acest an pana in prezent pentru ce abateri? Ce specializări aveau aceştia?

Aceste informatii nu pot fi furnizate, prin raportare la confidentialitatea procedurii disciplinare;

– Din 2020 pana in prezent au fost făcute modificări privind componenta Colegiului Medicilor ? Dacă da, aceasta corespunde cu cea de pe site sau este alta?

Colegiul Medicilor Maramureş este compus din totalitatea medicilor Inregistrati pe raza judetului Maramureş. Din 2020 şi până în prezent este posibil să fi existat vreo fluctuatie a medicilor în judet, prin raportare, fie la depunerea jurământului a noilor cadre medicale, fie prin transfer, fie prin pensionare sau deces. Dacă întrebarea vizează conducerea CMR, componenta Biroului Executiv, a Consiliului Judetean, al Comisiei de Disciplină se pot vedea pe site-ul www.colmedmm.ro actualizarea făcându-se ori de câte ori este cazul (facem precizarea că ultimul articol publicat pe acest site este din 14 septembrie 2022, n.r.!!!)

Cati medici au fost sancţionaţi in acest an pana in prezent ? Pentru ce abateri?

Aceste informaţii nu pot fi furnizate, prin raportare la confidenţialitatea procedurii disciplinare;

– Câte sesizări ati înregistrat în acest an până în prezent? La ce s-au referit ?

Aceste informaţii nu pot fi furnizate, prin raportare la confidenţialitatea procedurii disciplinare;

– Câte sesizări aţi primit la adresa medicilor ce profesează in cadrul Spitalului Judeţean Baia Mare? De la care secţii?

Aceste informaţii nu pot fi furnizate, prin raportare la confidenţialitatea procedurii disciplinare;

– Care sunt pașii ce ii urmaţi in cazul unei sesizări şi câte sesizări au fost rezolvate in favoarea persoanelor care au inaintat plângeri la Colegiul Medicilor Maramures?

Procedura este cea prevăzută de Statutul CMR şi Regulamentul comisiei de disciplină, care pot fi studiate pe site-ul www.cmr.ro

– Sa ne explicaţi pe ce criterii au fost alesi membrii Comisiei de Disciplina şi cum pot fi sancţionaţi chiar ei, in cazul unor posibile sesizări fondate la adresa lor, dânşii afiandu-se in cadrul acestei comisii şi chiar profesând?

– La nivelul Colegiului Medicilor Maramureş funcţionează Comisia de Disciplină, constituită în urma votului exprimat de către Adunarea Generală a Medicilor din cadrul Colegiului Medicilor Maramureş, în conformitate cu dispoziţiile art. 110 şi următoarele din Statut. Potrivit Statutului, fiecare membru al CMR răspunde disciplinar pentru faptele imputate, cu menţiunea că până la soluţionarea definitivă a cercetării disciplinare se bucură de prezumţia de nevinovăţie;

-În câte cazuri Colegiul Medicilor Maramures a fost chemat in instanță in procese privind malpraxisul?

Colegiul Medicilor nu are calitate procesuală în cazurile de malpraxis, acestea vizează exclusiv persoanele împotriva cărora a fost formulată acţiunea;

– Care au fost veniturile Colegiului Medicilor Maramures in 2022 şi care a fost destinaţia lor exactă pe capitole?

Veniturile Colegiului Medicilor Maramureş sunt exclusiv din cotizaţiile medicilor, iar darea de seamă şi descărcarea de gestiune se face doar în faţa Adunării Generale a Colegiului Medicilor Maramureş.

Sperăm că apreciaţi deschiderea noastră, înţelegând totodată imposibilitatea furnizării unor informaţii confidenţiale. Vă asigurăm de deplina noastră colaborare şi pentru relaţii suplimentare nu ezitaţi să ne contactaţi.”

Concluzia? Vă lăsăm pe dumneavoastră să v-o formați. Din punctul nostru de vedere totul este clar! Repetăm proverbul pentru a fi bine înțeleși: ”Corb la corb nu-și scoate ochii”!

Te-ar putea interesa si

FOTO: Țigări în valoare de 75.000 lei confiscate la frontiera de nord

Redactie

DISPOZIŢIE privind convocarea Consiliului Judeţean Maramureş în şedinţă ordinară

Vasile Dale

ACCIDENT FEROVIAR: Bărbat de 44 de ani, lovit mortal de trenul Cluj-Napoca – Sighetu Marmaţiei

Redactie

1 mesaj

Cristian ianuarie 30, 2023 at 3:04 am

Îl invit pe autorul articolului să definească și să explice sintagma „salarii publice”.

Raspunde

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.