BREAKING NEWSEvenimentMaramuresul IstoricRecomandate

EXCLUSIV VIDEO: 117 percheziţii în Petrova. Este vizată şi primăria. Mii de ucraineni cazaţi fictiv, prejudiciu de peste 2 milioane de euro

În această dimineaţă mascaţii din cadrul IPJ Maramureş efectuează mai multe percheziţii pe raza localităţiil Petrova. Sunt vizate persoane fizice şi chiar angajaţi ai primăriilor, care ar fi încasat ilegal bani de la statul român.

Aceştia ar fi declarat fictiv că au cazat refugiaţi din Ucraina. Conform surselor noastre at fi vorba de peste 3.000 de cazări fictive. Cu banii încasaţi ilegal oamenii din zonă şi-ar fi cumpărat apartamente în Baia Mare şi Cluj. Au fost emise şi mai multe mandate de aducere, respectivele persoane vor fi duse la sediul IPJ Maramureş pentru audieri.

Iarna Baimareana

Anchetatorii spun că este pentru prima dată când într-o comună sunt atâtea percheziţii, practic jumătate dintre localnici sunt percheziţionaţi. Participă poliţiştii de la Serviciul Investigaţii Economice, fiind sprijiniţi de mascaţii de la IPJ, jandarmi şi poliţişti de frontieră.

Actualizare – IPJ MARAMUREŞ

La data de 9 februarie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Maramureș, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, cu sprijinul polițiștilor inspectoratelor de poliție județene Cluj, Satu Mare, Bistrița-Năsăud, Sălaj, Mureș, Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Maramureș și Serviciului Județean Anticorupție Maramureș, pun în executare 117 percheziții domiciliare și 3 mandate de aducere, într-un dosar penal, în care se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de obținere ilegală de fonduri și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Vizați sunt funcționari din cadrul unei unități administrativ teritoriale și 102 persoane, cu privire la care există bănuiala că ar fi obținut, pe nedrept, aproximativ 2.657.650 de lei, sumă care ar fi reprezentat contravaloarea cheltuielilor cu hrana și cazarea pentru cetățeni ucraineni, refugiați.

Totodată, există bănuiala că persoanele ar fi depus, la începutul lunii ianuarie a.c., la unitatea administrativ teritorială un număr mare de cereri de decontare, urmând ca aceștia să obțină ilegal 9.765.070 de lei din bugetul Fondului de Rezervă Bugetară.

Această sumă de bani a fost ,,blocată” în conturi, fiind amânată plata.

Acțiunea beneficiază de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Maramureș, polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș și jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Maramureș.

Ce spune lumea din Petrova despre vizita polițiștilor

Te-ar putea interesa si

Controale în Sighetu Marmaţiei în domeniul construcţiilor, alimentaţiei publice şi turismului

Redactie

,,LE CONSUM DE RELAXARE”. Încă un tânăr prins cu substanțe interzise de jandarmii maramureșeni

Redactie

IN MARAMURES NE ASCUNDEM DUPA DEGET: Fenomenul „Zombie” în România: Ce au consumat de fapt tinerii filmaţi în agonie pe străzi, în mai multe orașe din ţară (Video)

Vasile Dale

3 mesaje

Ionut februarie 9, 2023 at 12:14 pm

Dimineața in jur de ora 7 au trecut din Strâmtura spre Petrova în jur de 30-40 de mașini de politie ,născuți, civili etc. Ie interesant cum au procedat , au venit pe Valea Izei și au trecut direct în petrova! ‘Am crezut că o început războiul când am văzut atâtea mașini ‘ :))

Raspunde
Ana februarie 9, 2023 at 6:56 pm

La ce angajati are primaria…

Raspunde
5533 februarie 10, 2023 at 4:42 am

Peste tot in primari s-au facut manevre ,atît cu ucranieni cît si cu cazarea bolnavilor fictivide covid , sa nu mai vorbim de borsa unde pentru a intra de asistentă angajată , s-a platit si 5000 euro pentru a trece testarea ,daca mergeti si le faceti testarea din nou ,cad toate ,s-au ministrul sanatati pe perioada pandemiei ,lua 15 lei pe o masca la moldova la farmacia lui , lua pîinea de la gura batrînilor care își duc viata de pe o zi pe alta !

Raspunde

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.