Important

Moment special cu ocazia Zilei Mondiale a Bolnavului la Spitalul Județean de Urgență Baia Mare

Ziua Mondială a Bolnavului a adus un moment special pentru cei internaţi la Spitalul Județean Dr. Constantin Opriș Baia Mare, cea mai mare unitate spitalicească din județ. În onoarea acestei zile, Preasfinția Sa Episcopul Bizău Vasile, împreună cu preoții, prezenți au celebrat Taina Sfantului Maslu. Acest eveniment ne obligă să ne aducem aminte în fiecare zi că orice societate se definește, în fapt, prin modul în care are grijă de viață, de cei mai slabi, de cei aflați în nevoie, de cei mai lipsiți de apărare, că aceasta este măsura respectului față de om, că efortul și munca medicului, a asistentului medical și a infirmierului sunt, de fapt, mai mult decât o profesie. Ele sunt vocație, dăruire și slujire.
La finalul celebrării a avut loc sfințirea capelei aflată în spital. Prin sărbătoarea la care au luat parte, am dorit să arătăm bolnavilor şi tuturor celor aflaţi în suferinţă că nu sunt uitaţi şi că suferinţa lor, unită cu cea a lui Cristos, capătă o valoare deosebită. La sfârşitul Sfintei Liturghii, cei care au dorit au primit Sfânta Împărtăşanie pentru a-i întări în suferinţa lor. Programul a continuat cu vizitarea tuturor bolnavilor internați.

Grija Bisericii faţă de cei aflaţi în suferinţă s-a consacrat la 13 mai 1992, când Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea a trimis o scrisoare prin care a instituit Ziua Mondială a Bolnavului. Începând de atunci, an de an, la 11 februarie – ziua comemorării Sfintei Fecioare Maria de la Lourdes – se celebrează această zi dedicată celor bolnavi şi suferinzi.

Iarna Baimareana

Dorinţa Suveranului Pontif a fost ca prin celebrarea acestei zile, instituţiile şi oamenii să fie sensibilizaţi în raportarea lor la cei aflaţi în suferinţă: să dea din timpul lor, din rugăciunile lor pentru ameliorarea durerilor.
Misiunea greco-Catolică Spitale (Capelan Pr. Mihai Șimonca), împreună cu Asociaţia Medicilor Catolici din România, Filiala Maramureș (Președinte, Dr. Ilies Alexandru), împreună cu Preasfinția Sa Episcopul Bizău Vasile, alături de credincioși, bolnavi, cadre medicale, invitați au participat la rugaciunea comună pentru cei aflați în suferință. O rugăciune ce vine ca un îndemn, de a nu fi indiferenţi faţă de cei care suferă, de a le oferi ajutor şi susţinere atât cât se poate. Aşa cum bine știm, uneori chiar şi un cuvînt bun, spus din suflet la momentul potrivit, poate face minuni pentru viaţa unui om.
Astăzi, de Ziua Mondială a Bolnavului, am reușit să ne facem simțită prezența în viața celor ce au nevoie de alinare. Bucuria a fost întregită de sentimentul că am reușit să fim alături de bolnavi și să ne rugăm alături de ei pentru sănătate și liniște sufletească.
Manager,

Te-ar putea interesa si

TEDI: Program național derulat online cu copiii maramureșeni, din 27 de școli

Redactie

BEAT LA VOLAN: Arestat pentru 30 de zile după ce a accidentat un pieton pe bd. Decebal.

Redactie

Senator Cristian Niculescu-Țâgârlaș: ”La PSD, populismul bate competența, doar așa putem interpreta modul în care Consiliul Legislativ desființează cu argumente proiectul de lege inițiat de mai multi parlamentari social-democrați…”

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.