Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

Statul a majorat ajutorul de înmormântare. Cât vor primi acum românii

Ajutorul de înmormântare a fost majorat de stat anul acesta cu câteva sute de lei. Românii vor primi anul acesta un ajutor de înmormântare din partea statului, mai mare decât anul trecut. Acesta a fost majorat cu 700 de lei. Așadar, în 2023, după cum s-a stabilit prin Legea 369/2022 a bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul acesta, valoarea ajutorului de deces este stabilită la:

6.789 de lei – în cazul asiguratului sau pensionarului;

3.395 de lei – în cazul unui membru de familie al asiguratului sau al pensionarului.

Ajutorul de stat se acordă la cerere, în baza certificatului de deces si a următoarelor acte: actului de identitate al solicitantului (original si copie); actelor de stare civilă ale solicitantului, din care să rezulte gradul de rudenie cu decedatul, sau, după caz, actul care atestă calitatea de tutore, curator, mandatar (original si copie);

Astfel, ajutorul de deces poate fi cerut, potrivit Legii Pensiilor, în cazul decesului unui asigurat sau al unui pensionar. Doar o singură persoană poate beneficia de acest ajutor, care face dovada că a suportat cheltuielile ocazionate de deces si care poate fi, după caz, soțul supraviețuitor, copilul, părintele, tutorele, curatorul sau, iar în lipsa acestora, oricare persoană care face această dovadă.

Dovada suportării cheltuielilor se face prin orice mijloc de probă admis de lege (de pildă, chitanțe sau bonuri fiscale). De asemenea, ajutorul se poate cere si dacă este vorba de decesul unui membru de familie al asiguratului sau al pensionarului, care nu figura în evidentele autorităților ca asigurat sau pensionar, potrivit vremeanoua.ro.

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT