BREAKING NEWSEvenimentRecomandate

EXCLUSIV: ÎN PRIMĂ INSTANȚĂ – Polițistul incendiator din Remetea Chioarului a fost condamnat la 3 ani de pușcărie cu suspendare

Revenim cu amănunte referitoare la cazul prezentat pe noi în exclusivitate în 9 noiembrie 2022, atunci când un polițist cu 4 ani vechime la Postul de Poliție Remetea Chioarului a fost reținut de colegii lui după ce criminaliștii IPJ Maramureș au probat o faptă de distrugere prin incendiere care s-a petrecut pe raza localității Mocira (comuna Recea) la început de iulie 2022. Practic, agentul de poliție a stropit cu motorină un autoturism parcat pe care l-a incendiat. Magistrații au transmis la momentul respectiv că polițistul a fost arestat preventiv după ce s-a probat faptul că omul legii a făcut această faptă pentru a-l constrânge pe proprietarul mașinii să restituie un împrumut.

Mai mult, magistrații spun că și-a determinat un coleg agent de poliţie, să acceseze fără drept, în interesul personal al inculpatului, cu depăşirea autorizării primite, şi în afara exercitării atribuţiilor de serviciu, un sistem informatic, respectiv baza de date administrată de Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, pentru a verifica datele din evidenţa auto ale unei persoane. Din 11 noiembrie 2022 și până acum (16 martie 2023) agentul de poliție a fost în arest preventiv (arestul IPJ Maramureș și Penitenciarul Gherla).

Iarna Baimareana

El a fost pus în libertate o dată cu soluția de condamnare dată în primă instanță. Așadar agentul de poliție a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare. El va fi supravegheat pe o perioadă de 4 ani și va munci 100 ore în folosul comunității. Pe perioada supravegherii va trebui să respecte câteva reguli, nu va mai putea deține funcții în poliție și nici nu se va putea apropia sau comunica cu partea vătămată.

Condamnare fără acord de recunoaştere

Solutia pe scurt: În temeiul art. 396 alin. 2 Cod de procedură penală, instanţa dispune condamnarea inculpatului Siladi Sergiu Alex, în prezent arestat preventiv, aflat în Penitenciarul Gherla)la pedeapsa închisorii de 2 ani şi 6 luni pentru comiterea infracţiunii de distrugere, prevăzută de art. 253 alin. 4 Cod penal, cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. d, art. 76 alin. 1 Cod penal şi art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală. În baza art. 67 al. 1 şi 2 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b şi n Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a comunica cu martorul B.R.C. domiciliat ……, ori de a se apropia de acesta, pe o durată de 2 ani, care se va executa, conform art. 68 al. 1 lit. b Cod penal, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 al. 1 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b, n Cod penal, respectiv dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a comunica cu martorul B.R.C.ori de a se apropia de acesta.

În temeiul art. 396 alin. 2 Cod de procedură penală, dispune condamnarea inculpatului Siladi la pedeapsa închisorii de 1 an şi 6 luni pentru comiterea infracţiunii de instigare la infracţiunea de acces legal la un sistem informatic, prevăzută de art. 47 Cod penal, rap. la art. 360 alin. 1, 2 şi 3 Cod penal şi art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală.

În temeiul art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, la care aplică sporul obligatoriu de o treime din pedeapsa de 1 an şi 6 luni (1/3 din 1 an şi 6 luni = 6 luni închisoare), rezultând o pedeapsă finală de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 45 alin. 1 lit. cod penal, rap. la art. 67 alin. 1 cod penal, interzice inculpatului pe o perioadă de 2 ani, cu titlu de pedeapsă complementară, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice ale funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptul de a comunica cu martorul B.R.C. ori de a se apropia de acestea, prevăzute de art. 66, alin. 1, lit. a, b şi n Cod penal.

În temeiul art. 65 alin. 1 cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66, alin. 1, lit. a, b şi n Cod penal. În temeiul art. 91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei închisorii sub supraveghere pe durata termenului de supraveghere de 4 ani, termen ce se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, încredinţând supravegherea Serviciului de Probaţiune Maramureş.

În baza art. 93 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul urmează să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

– să se prezinte la Serviciul de probaţiune Maramureş, la datele fixate de acesta; – să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

– să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

– să comunice schimbarea locului de muncă;

– să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 100 de zile în cadrul Primăriei Baia Mare – Serviciul Public Ambient Urban sau al Inspectoratului Şcolar Judeţean Maramureş.

Atrage atenţia inculpatului asupra cazului de revocare a suspendării executării sub supraveghere prevăzut de art. 96 Cod penal. În temeiul art. 241 alin. 1 ind. 1 lit. a cod de procedură penală, constată încetată de drept măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul S.S.A.prin Încheierea penală nr. 62/DL//10.11.2022 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Maramureş, în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. 23/UP/10.11.2022.

Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză. Executorie în ceea ce priveşte constatarea încetării de drept a măsurii arestării preventive, conform art. 399 alin. 4 Cod de procedură penală.

Constată că prejudiciul cauzat persoanei vătămate Bandula B.L.V. domiciliată în ….., a fost acoperit.

Dispune păstrarea până la soluţionarea definitivă a cauzei şi apoi ataşarea la dosar a mijloacelor de probă înregistrate la poziţia nr. 153/2022 în registrul mijloacelor de probă al Tribunalului Maramureş.

În temeiul art. 274 alin. 1 cod de procedură penală, obligă pe inculpatul S.S.A.la plata sumei de 8.000 de lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea hotărârii la dispoziţia inculpatului, a persoanei vătămate şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei.

CITEȘTE ȘI:

Te-ar putea interesa si

ACCIDENT: IMPACT VIOLENT PE CENTURA BAII MARI. O MASINA S-A RASTURNAT. SAPTE TINERI SI-AU VAZUT MOARTEA CU OCHII (GALERIE FOTO)

Vasile Dale

SALTATI IN TRAFIC: Doi maramureseni incatusati de mascatii din Satu Mare. Sunt suspectati de trafic de droguri (FOTO)

Vasile Dale

VIDEO: 11 percheziții în Sighet, Șomcuta Mare, Bocicoiu Mare, Tisa și Crăciunești. S-au confiscat țigari de contrabandă, bani și mașini

Vasile Dale

1 mesaj

Ionuc timiș aprilie 3, 2023 at 7:15 pm

Am ințeles că pot da foc la cine mă supară ,că conform legi voi lua cu suspendare și plimbări pe la judecatorie din 3 în 3 luni timp de 4 ani!!!
Deci dușmanilor stati cuminți și nu mă scoateți din papuci , CĂ VĂ DAU FOC ,DOAR ÎMI PERMITE LEGEA ȘI ARTICOLELE DE LEGE MENȚIONATE DE PREACUVIOASA INSTANȚĂ!!

Raspunde

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.