Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

MOISEI: Accident rutier produs de un şofer aflat sub influenţa alcoolului și cu permisul anulat

Ieri, 02 mai, la ora 15.20, polițiștii din Moisei au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că pe D.C. Pecișna, în localitatea Moisei, a avut loc un accident rutier soldat cu pagube materiale, iar un conducător auto se află sub influența alcoolului.

Deplasați la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că o autoutilitară condusă de către un bărbat de 68 de ani din Moisei a intrat în coliziune cu un autoturism care se afla staționat

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1.28 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Orăşenesc Vişeu de Sus, unde, în prezența personalului medical de gardă a refuzat recoltarea probelor biologice.

Totodată, în urma verificărilor s-a constatat faptul că acesta avea dreptul de a conduce anulat.

În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de probe biologice și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

1 COMENTARIU

Răspunde-i lui ROMAN DORIN Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT