BREAKING NEWSSport

Cu părinți băimăreni, născut în Dublin: Ignorat de FRF, fotbalistul român de la echipa campioană a fost convocat la naționala Irlandei!

Tânărul fotbalist român Daniel Mare (16 ani), prezentat în exclusivitate de Sport.ro, a fost convocat la naționala Under 16 a Irlandei pentru Turneul de Dezvoltare UEFA din Slovacia (10-15 mai), acolo unde reprezentativa ”băieților în verde” va evolua împotriva gazdelor, Letoniei și Ucrainei.

Legitimat la campioana en-titre a Irlandei, Shamrock Rovers, Mare a impresionat la ultima selecție, când a și înscris în 1-1 cu Elveția, iar recent a marcat un gol spectaculos în campionatul Under 17, împotriva lui Sligo Rovers.

”Dacă nu ne-a contactat FRF, nu am avut de ce să ezităm la prima convocare la naționala Irlandei”

”Noi suntem din Baia Mare, dar băiatul este născut la Dublin și are dublă cetățenie, română și irlandeză. 

Cum până acum nu ne-a contactat nimeni de la Federația Română de Fotbal, nu am avut de ce să ezităm când a venit prima convocare la naționala Irlandei”, a explicat tatăl lui Daniel, Ovidiu Mare, pentru Sport.ro.

”Am înscris împotriva Elveției primul meu gol la națională, unde am jucat cu numărul 2, fundaș dreapta, dar la fel de bine pot să joc și pe un post mai ofensiv pe bandă, ca extremă”, ne-a declarat și tânărul fotbalist născut în Dublin.

Te-ar putea interesa si

75.000 de oameni s-au distrat până târziu la Forza Zu. A 11-a ediţie a avut loc pe Aeroportul Internaţional din Baia Mare

Vasile Dale

VITEZOMAN: Băimărean depistat cu 153 km/h pe strada Europa

Vasile Dale

FOTO: Pompierii maramureșeni alături de voluntari au intervenit pentru lichidarea a 11 incendii de vegetație uscată

Redactie

Lasa un mesaj

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

În toate magazinele din Maramureș.

This will close in 10 seconds