BREAKING NEWSImportant

Participarea reprezentanților Senatului la reuniunea Alianței parlamentare pentru combaterea urii, Viena, 8 mai 2023

Senatorii Cristian-Augustin Niculescu-Țâgărlaș și Ion Prioteasa au participat, luni, 8 mai a.c., la Viena, în calitate de membri ai Delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), la reuniunea Alianței parlamentare pentru combaterea urii, rețea alcătuită din parlamentari care se angajează să ia poziții publice ferme și proactive împotriva rasismului, urii și intoleranței, indiferent de motivele care generează asemenea atitudini reprobabile și indiferent de modalitatea în care acestea se manifestă.
 
Lucrările reuniunii s-au desfășurat în formatul a trei discuții-panel, care au abordat teme, precum: rasismul, intoleranța și discursul motivat de ură: de ce trebuie să le combatem și în ce mod; instrumentele de tehnologia informației în slujba combaterii infracțiunilor motivate de ură: noul sistem de cazier judiciar al Austriei; promovarea egalității și incluziunii: politicile antidiscriminare și rolul avocaților poporului.


În cadrul primei sesiuni tematice a fost evidențiată importanța acțiunilor de prevenire a rasismului și intoleranței, în special prin metode de învățare activă în sistemul educațional, a fost reliefată nevoia condamnării discursurilor publice care instigă la ură și luării măsurilor legale care se impun și, totodată, a fost subliniată necesitatea operaționalizării cadrului legal relevant existent prin asigurarea unor resurse financiare adecvate.
Pe parcursul celei de-a doua dezbateri, reprezentantul Ministerului de interne din Austria, invitat în cadrul acestei discuții-panel, a arătat că noul sistem de cazier judiciar din țara sa pune pe primul loc protecția victimelor iar datele colectate de către ofițerii de poliție devin ulterior disponibile, prin intermediul unei interfețe special create, oricărui utilizator din sistemul judiciar național, fapt ce a contribuit, în materie penală, la consolidarea și eficientizarea justiției, ca serviciu public.

Iarna Baimareana


Membrii rețelei parlamentare care au luat cuvântul pe marginea celei de-a treia teme au menționat că existența unor birouri regionale la nivelul instituției Avocatului Poporului poate reprezenta o soluție viabilă pentru încurajarea creșterii gradului de raportare a oricăror acte de rasism, ură sau intoleranță, care adesea nu se regăsesc în statisticile oficiale și, totodată, pentru o cunoaștere cât mai exactă a dimensiunii fenomenului.

Reuniunea de la Viena a continuat cu un schimb de vederi al membrilor rețelei parlamentare cu Michael O’Flaherty, director al Agenției pentru Drepturi Fundamentale a UE, asupra activităților recente și viitoare ale instituției pe care o conduce, referitor la combaterea rasismului, urii, discursului motivat de ură și discriminării multiple și transversale, cu privire la întărirea incluziunii și participării și relativ la metodologiile de colectare a datelor și protecția victimelor.

Te-ar putea interesa si

ZIUA IN AMIAZA MARE: BĂTUT CU BESTIALITATE la 98 de ani de un puștan de 21 ani. A fost arestat preventiv

Vasile Dale

ANUNŢ VITAL: Lucrări de reparaţii în cartierul Independenţei din Sighet, furnizarea apei potabile întreruptă câteva ore

Redactie

VIOLENŢĂ ÎN FAMILIE ÎN BAIA MARE, PETROVA ŞI ROZAVLEA: Ordine de protecție provizorii emise și nerespectarea acestuia

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.