BREAKING NEWSEvenimentRecomandate

EXCLUSIV: PARCUL DROGURILOR DIN BAIA MARE – Doi austrieci și o băimăreancă prinși cu droguri în Parcul Dacia

Nu au trecut nici 24 de ore de la prinderea unui tânăr care consuma substanțe interzise în parcul Dacia din Baia Mare, iată că în noaptea următoare alte trei persoane au fost identificate în aceeași zonă cu substanțe interzise de forțele de ordine.

Conform informațiilor noastre reiese faptul că doi bărbați (cetățeni austrieci) și o tânără (din Baia Mare) au fost prinși de un echipaj al Jandarmeriei având asupra lor droguri de risc și de mare risc. Cei trei indivizi se pare că s-ar ocupa de comercializarea substanțelor interzise în zona parcului Dacia și a Cinematografului. Ei au fost săltați în jurul orei 22.30.

De altfel, parcul băimărean este deja un punct de reper în Baia Mare pentru consumatorii și dealerii de substanțe interzise.

Din câte știm până la această oră cazul a fost preluat de procurorii antidrog din cadrul DIICOT Maramureș.

foto arhivă cu titlu de prezentare

CITEȘTE ȘI:

Te-ar putea interesa si

ÎNCHIDERE DE SEZON: Mai mulți motocicliști vor merge din Sighet prin Ucraina până la Cernăuți cu un mesaj de PACE

Redactie

EXCLUSIV CITITORI: Scene de agresiune maximă în Baia Mare: Mascaţii IPJ Maramureş bat şi în timpul liber. Vezi reacția Poliției

Vasile Dale

Mecanic auto condamnat la 1 an de închisoare cu suspendare după ce a fost prins cu droguri în mașină pe o stradă din Șomcuta Mare

Vasile Dale

2 mesaje

Om Cu cap iunie 10, 2023 at 6:20 pm

Bun ar fi Schengen. ul pentru traficanți. Ar umple orașul și tara de droguri dacă nu ar mai fi frontiera.

Raspunde
Ovi iunie 12, 2023 at 11:31 am

Tot cu peștii mici au treabă, mda se zice că sunt mai ușor de prins. Când o să mergeți in lacurile peștilor mari la pescuit, sau nu aveți sânge in instalație suficient?

Raspunde

Răspunde-i lui Om Cu cap Cancel Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.