BREAKING NEWSEvenimentMaramuresul Istoric

VIDEO: DN18, Mara – Bărbat cercetat pentru contrabandă, a rămas fără mașină și fără țigări

Polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Maramureș au depistat pe raza localității Mara, județul Maramureș, un cetățean român, conducând un autoturism marca Audi în care se aflau 4.000 pachete de țigări, de proveniență Duty Free, marfă ce a fost confiscată în vederea continuării cercetărilor. Totodată autoturismul a fost îndisponibilizat la sediul instituției, iar bărbatul este cercetat acum pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă.

În data de 17 iunie a.c., la nivelul STPF Maramureș s-a declanșat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări, în zona de responsabilitate.  

Iarna Baimareana

Astfel, la ora 7.30, polițiștii de frontieră maramureșeni au oprit în trafic pentru control un autoturism marca Audi, înmatriculat în România.

Cu ocazia verificărilor, s-a constatat că la volan se afla un cetățean român în vârstă de 49 de ani, domiciliat pe raza județului Maramureș. Colegii noștri i-au solicitat conducătorului auto să deschidă portbagajul, moment în care acesta a devenit agitat și le-a spus polițiștilor de frontieră că sistemul de deschidere nu funcționează.

S-a luat măsura conducerii persoanei și a autovehiculului la sediul instituției, în vederea efectuării unui control amănunțit. Aici, șoferul a deschis portbagajul folosind un buton improvizat care se afla în partea stângă a banchetei din spate, sub un element din piele. În urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 4.000 pachete de țigări de proveniență Duty Free, în valoare de 46.800 lei.

Întreaga cantitate de țigări a fost confiscată, iar autoturismul în valoare de 40.000 lei a fost indisponibilizat la sediul Poliției de Frontieră, în vederea continuării verificărilor, iar în cauză polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.

Te-ar putea interesa si

FOTO – A FOST GĂSIT MORT: Cadavrul celui de-al 6-lea ucrainean a fost găsit de echipele de salvare – ACTUALIZARE

Vasile Dale

EXCLUSIV: Antonio, arestat preventiv. Al treilea suspect, un minor, a primit control judiciar

Redactie

Primul român care a adus o medalie europeană la culturism, băimăreanul Vasile Ardel a murit astăzi

Vasile Dale

7 mesaje

NutraExpert iunie 19, 2023 at 12:00 am

Asta e unul din miile de traficanti care fac asta. Probabil nu a platit taxa specifica baiatul si de aia l-au prins.

Raspunde
Marian Dionisie Vargau septembrie 6, 2023 at 5:57 pm

Uau, ce știre! Contrabanda cu țigări e o problemă serioasă și mă bucur să văd că poliția de frontieră își face treaba. Bravo lor!

Mă întreb cum a ajuns bărbatul să aibă atâtea pachete de țigări Duty Free. Oare a fost o ocazie izolată sau face asta de mult timp?

Și ce mi se pare și mai interesant e sistemul de deschidere a portbagajului. Un buton improvizat sub bancheta din spate? Asta sună ca ceva dintr-un film de acțiune!

În orice caz, sunt curios să aflu ce se va întâmpla în continuare cu acest caz. Sper că justiția își va face datoria. ‍♂️

Raspunde
Steplex iulie 24, 2024 at 10:32 am

Faptul că un bărbat din Maramureș a fost prins cu 4.000 de pachete de țigări de contrabandă arată cât de mare este problema contrabandei în zonă. Oare câte astfel de transporturi reușesc să treacă neobservate?

Raspunde
Acustal iulie 24, 2024 at 10:33 am

Este surprinzător cum un simplu control de rutină poate duce la descoperiri majore, cum ar fi această captură de 4.000 de pachete de țigări. Mă întreb ce alte metode folosesc contrabandiștii pentru a-și ascunde marfa.

Raspunde
Glikotril iulie 24, 2024 at 10:38 am

Citind despre această captură de țigări, îmi dau seama cât de importantă este vigilența polițiștilor de frontieră. Dar mă întreb ce se întâmplă cu toată marfa confiscată? Este distrusă sau reutilizată în vreun fel?

Raspunde
Inspilar iulie 24, 2024 at 10:42 am

Acest incident ridică multe semne de întrebare despre eficiența măsurilor de combatere a contrabandei. Dacă un astfel de transport a fost interceptat, câte altele trec neobservate?

Raspunde
Activestin iulie 24, 2024 at 10:44 am

Descoperirea a 4.000 de pachete de țigări de contrabandă într-un Audi demonstrează cât de sofisticate sunt metodele folosite de contrabandiști. Este clar că avem nevoie de tehnologii și tehnici mai avansate pentru a combate această problemă.

Raspunde

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.