Sport

FOTBAL OLD BOYS, MECI AMICAL: ASCO CF – Sport Team 3-2 (2-0)

Joi, 20 iulie, pe terenul din Săcălășeni s-a disputat partida revanșă de fotbal old boys dintre ASCO CF Baia Mare și Sport Team. În primul meci de la începutul lunii mai scorul a fost tot în favoarea gazdelor de ieri (6-3).

Meciul a fost echilibrat, ambele echipe ratând mai multe ocazii de a deschide scorul, până în min. 25, când, în urma unei pase în adâncime printre apărătorii de la Sport Team, Mihai Balaj de la ASCO, singur cu portarul Edy Costin, marchează și scorul devine 1-0.

După mai multe ratări ale oaspeţilor, contrar cursului jocului, unui apărător de la Sport Team, îi „sare” mingea din cauza terenului și Ionuț Mariș, „pe fază”, mărește avantajul la 2-0, scor cu care se termină prima repriză.
În partea a doua a jocului, cei de la Sport Team presează în mod susținut la poarta echipei gazdă și în min.68 obțin o lovitură de la 11 m, executată de Bogdan Bîrle, reducând scorul la 2-1.

Până la final, deși oaspeții mai ratează doua ocazii clare de a marca și de a egala scorul pe tabela de marcaj, cei care înscriu în min. 80 sunt tot gazdele, prin Florin Herțeg, care primește o minge din degajarea portarului de la Sport Team, iar de la aproximativ 30 m trimite un lob peste acesta, ieșit la 16 m și scorul devine 3-1.

Echipa Sport Team reușește doar să micșoreze scorul la 3-2, în min. 84, tot din 11 m, prin Bogdan Bîrle, iar până la fluierul final al arbitrului mai irosește o ocazie de a egala, prin același Bogdan Bîrle. Deşi cele mai multe ocazii din acest meci le-a avut echipa Sport Team, victoria celor de la ASCO este meritată, aceasta fiind mai pragmatică în joc.
După terminarea jocului s-a desfășurat și obișnuita „repriză a III-a”.

Arbitrajul a fost asigurat de Lorand Farkas, Raul Sepsi și Rareș Fătu.

Echipele:
ASCO: Alin Petruș, Robert Bandi, Ionel Condrat, Gheorghe Condrat, Mircea Hauși, Mihai Balaj, Bogdan Valean, Aurel Azoitei, Florin Bizău, Cristiano Ponde, Ionuț Mariș, Florin Herteg, Andrei Birtiu, Andrei Molnar și Florin Cherecheş. Antrenori: Romeo Urda și Daniel Deac.

Sport Team: Edy Costin, Gheorghe Mateaș, Dorin Avram, Marius Cardoș, Bogdan Țentea, Vasile Terec, Florin Frenț, Ciprian Coste, Cristian Ciurescu, Rareș Pop-Popescu, Daniel Lupuți, Daniel Gheighiș, Florin Florea, Bogdan Bîrle, Cristian Bărbos și Flaviu Zoicaș. Antrenor: Ioan Marchiș.

Te-ar putea interesa si

FOTBAL / Victorie pentru menținere: Comuna Recea a câștigat prima manșă a barajului!

Redactie

CAMPIONATELE MONDIALE DE ÎNOT MASTERS: Nouă medalii au adus din Coreea sportivii de la Gold Stars Baia Mare (FOTO)

Vasile Dale

DOLIU LA FC PRIETENIA BAIA MARE: Avocatul Tavi Cioltea – ”Bunicu” s-a stins din viață la 70 ani

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.