BREAKING NEWSEvenimentRecomandate

VIDEO: Foc la etajul 8 al unui bloc de pe bd. Decebal din Baia Mare. Proprietarul transportat la spital cu arsuri grave a murit la Spitalul din Timișoara. 60 oameni evacuați (actualizare)

Un incendiu a izbucnit la un apartament de la etajul 8 al unui bloc de pe bd. Decebal din Baia Mare. La faţa locului s-au deplasat patru echipaje de la Detaşamentul de pompieri BM. În interiorul apartamentului se află o persoană, fiul proprietarei, care a fost transportat la spital cu arsuri grave.

Locuitorii întregului bloc, 60 de oameni, au fost evacuaţi.

Vecinii au povestit clipele de coșmar prin care au trecut. ”Am simțit fumul, l-am văzut. Am mers și am bătut la geam. Nu a răspuns nimeni. Atunci i-am spus la copil să sune la 112” povestește o vecină.

”Sunt sigur că el a pus aprins apartamentul. Este consumator și era singur. Mama lui nu era în apartament. Cine știe ce o fi făcut singur” spune un alt vecin.

Medicii și pompierii l-au găsit pe tânăr înconștient și cu arsuri. A fost intubat și stabilizat, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Baia Mare.

Pompierii și echipa de criminaliști a IPJ Maramureș urmează să stabilească exact cauza izbucnirii focului.

ACTUALIZARE – IPJ MARAMUREŞ

Ieri, 24 iulie, la ora 20.34, polițiștii Biroului de Ordine Publică Baia Mare au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112, despre faptul că pe bulevardul Decebal, a izbucnit un incendiu la un apartament. 

La fața locului, polițiștii au constatat faptul că, în timp ce un tânăr de 26 de ani, se afla singur la domiciliu, ar fi adormit cu o țigară aprinsă, context în care a luat foc salteaua și mobilierul din camera.

Pentru stingerea incendiului au intervenit mai multe autospeciale ale ISU Maramureș. 

Persoana vătămată a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Tânărul a suferit arsuri multiple și va fi transferat la un spital de specialitate din Timișoara.

ACTUALIZARE

Băiatul rănit în incendiul din Baia Mare de pe bulevardul Decebal a decedat la spital în Timișoara.

Te-ar putea interesa si

ATENŢIE! Un transport agabaritic trece prin Maramureş (VIDEO)

Vasile Dale

TRAGEDIE LA STRÂMTURA: Un bărbat de 46 de ani a decedat după ce a căzut din remorca unui tractor (FOTO / ACTUALIZARE)

Redactie

LA CAPĂTUL RĂBDĂRII LA BORȘA: Spălătoria dintre case – ”Este un genocid îndreptat asupra noastră. Ne-a spus că nu avem ce face, are influență” (foto/video – exclusiv)

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.