Important

Gheorghe Șimon, deputat PSD: Liberalii, artizani ai căminelor groazei!

„«Maramureșul a primit multe de la Dumnezeu și prea puține de la politicieni. De moștenirea asta – oameni muncitori și pământ bogat, tradiții, natură și credință – trebuie să avem grijă. Mai mult, este datoria noastră să sporim ce ni s-a încredințat, prin muncă și curaj. Ca să facem lucrurile cum se cuvine, ca să punem pe roate județul nostru, avem nevoie de un plan. Un plan care începe și se termină cu oamenii». Așa și-a început Ionel Bogdan, președintele CJ Maramureș promisiunea electorală în urmă cu trei ani și s-a ținut de cuvânt! A «avut grijă» de oamenii din Maramureș împreună cu colegii liberali din țară. Și Ionel Bogdan, președintele CJ Maramureș și șef al PNL Maramureș, dar și Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6 din București, au direcționat, pe banii statului, persoane cu dizabilități grave către asociația mureșeană reprezentată de Cosmin Păpuc, în centrele Căsuța Lu’Min din Mureș”, a declarat Gheorghe Șimon, deputat PSD de Maramureș.

Iarna Baimareana

În urmă două săptămâni, în urma controalelor solicitate de premierul Marcel Ciolacu la azilele din țară și efectuate și de reprezentanții Prefecturii Mureș la Căsuța Lu’Min din Târgu Mureș au fost găsiți 23 de maramureșeni cu dizabilități ținuți în condiții improprii, bătuți și malnutriți, care au fost retrimiși în Maramureș. Maramureșenii readuși în județul de baștină arătau mai rău decât deținuții de la Auschwitz! Ionel Bogdan, șeful PNL Maramureș a încercat să dea vina pe conducerea DGASPC și AJPIS, în încercarea de a scăpa basma-curată, deși DGASPC se află în subordinea CJ Maramureș.
„Fiecare dintre maramureșenii ajunși în Căminul groazei din Mureș este mama, tatăl, sora, fratele, fiica, fiul cuiva. În încercarea de a scăpa cu obrazul curat, Ionel Bogdan a aruncat vina pe conducerea DGASPC Maramureș. Care dintre ele? Conducerea veche pe care tot el a menținut-o sau pe cea nouă pe care el a numit-o și care ar fi trebuit să se asigure că totul este așa cum trebuie, să verifice că persoanele cu dizabilități trimise din Maramureș sunt tratate omenește?”, a mai declarat Gheorghe Șimon, deputat PSD de Maramureș.
Ieri, Centrul de Resurse Juridice a făcut o nouă vizită neanunțată la Căsuța Lu’Min din Bărdești, Mureș, iar în subsolul clădirii, printre grămezi de moloz și materiale de construcții au fost găsiți alte persoane cu dizabilități grave, majoritatea extrem de tineri, bătuți, înfometați și cu urme de legături la mâini și picioare. O parte dintre beneficiari au fost trimiși aici de Ciprian Ciucu, primarul PNL al Sectorului 6 București.
„Omenia este la mare cinste în Maramureș și cuvântul dat nu poate fi încălcat sub nicio formă. Cât de lipsit de omenie poți fi să trimiți oameni fără nicio apărare în azile despre care nu știi nimic? Până unde se întind tentaculele acestei caracatițe peneliste? Liberali sunt artizanii căminelor groazei! Cum să spui că instituțiile din subordine au verificat beneficiarii și sunt bine îngrijiți, iar în urma controlului îi găsesc alți malnutriți, bătuți și aproape înecați în propriile fecale? Demisia, oameni fără suflet și fără onoare! Stop azilelor groazei! Vinovații trebuie să plătească!”, a concluzionat Gheorghe Șimon, deputat PSD de Maramureș.

Te-ar putea interesa si

Unic în Satu Mare: INTOOIT, proiectul care va schimba scena muzicală a orașului! ARYME & Andrew Dum lansează proiectul

Vasile Dale

Proiectul PNL de eliminare a dosarului cu șină a intrat în vigoare

Redactie

Acțiuni în Baia Mare şi Sighetu Marmaţiei polițiștilor specializați în investigarea criminalității economice

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.