BREAKING NEWSEvenimentRecomandate

Pieton lovit de o ambulanţă pe bd. Republicii din Baia Mare – ACTUALIZARE

În această după-amiază s-a produs un accident rutier pe bd. Republicii din Baia Mare, în zona Bisericii Sfântul Iosif Mărturisitorul, cu implicarea unei ambulanţe. O persoană, nefiind pe trecerea de pietoni, a sărit practic în faţa ambulanţei. Victima conștientă, cu traumatism la piciorul stâng, a fost transportată la UPU.

Iarna Baimareana

ACTUALIZARE – IPJ MARAMUREŞ

Azi, 07 august, la ora 17.00, polițiștii din Baia Mare au fost sesizați despre faptul că pe bulevardul Republicii, s-a produs un accident rutier soldat cu victimă.

La fața locului, polițiștii au stabilit faptul că o ambulanță condusă în regim normal, de către un bărbat de 41 de ani din municipiu, a surprins și accidentat un pieton de 35 de ani. Acesta s-a angajat în traversarea părții carosabile.

În urma impactului, pietonul a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto și pietonul au fost testați cu aparatul etilotest rezultatele fiind zero.

În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Te-ar putea interesa si

ACCIDENT: S-A INFIPT CU BMW-UL INTR-O CONDUCTA DE GAZ SI INTR-UN STALP LA TAUTII MAGHERAUS (GALERIE FOTO – ACTUALIZARE)

Vasile Dale

ORDINE ŞI SIGURANŢĂ: 64 de misiuni, 200 de persoane verificate, sancţiuni de peste 130.000 lei

Vasile Dale

CORONAVIRUS: Soţiei bărbatului din Maramureş infectat i s-au recoltat greşit probele şi nu ştie dacă este şi ea virusată

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.