BREAKING NEWSEvenimentRecomandate

EXCLUSIV VIDEO: Bătaie generală în faţa unui local din Poienile de Sub Munte. Patru persoane rănite – ACTUALIZARE

Incident deosebit de grav la primele ore ale dimineţii în faţa unui local din Poienile Sub Munte. Conform primelor informaţii patru persoane ar fi fost bătute de un grup format din 15-20 de inşi.

Totul ar fi început azi-noapte, în jurul orei 3.00, când un bărbat, care se întorsese în concediu din Italia, însoţit de trei persoane, a intrat în local de unde a luat o ladă cu bere pentru a-şi cinsti prietenii.

În momentul în care au ieşit din bar, susţin victimele, au fost atacaţi de u grup format din 15-20 de persoane. Victimele povestesc că atacatorii i-au lovit cu pumnii şi picioarele, cu sticle şi chiar cu bucăţi de scândură rupte dintr-un gard.

„Doi dintre noi am fost prinşi şi bătuţi crunt, doi au reuşit să fugă. Cel care a cumpărat berile nu a mai fost în ţară de 10 ani şi nu a avut cu nimeni nici un conflict. El a fost cel mai rău bătut, l-au lăsat inconştient în drum. Bătăuşii s-au urcat apoi în maşini şi au plecat”, spune unul dintre bărbaţii agresaţi, care reuşise să fugă. Tot cei care au reuşit să fugă au sunat la 112, apoi l-au dus pe prietenul lor bătut la Centrul de permanenţă din Poienile de Sub Munte.

În urma agresiunii două persoane au fost preluate de echipajele ambulanţei şi transportate la Spitalul Orăşenesc din Vişeu de Sus.
Poliţiştii au deschis dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de tulburarea liniştii şi ordinii publice şi a infracţiuni de loviri şi alte violenţe, dar şi a infracţiuni de încăierare.

ACTUALIZARE – IPJ MARAMUREŞ

În noaptea de 17 august, la ora 03.13, polițiștii Secției 4 Leordina au fost sesizați prin apel 112 de către un tânăr de 20 de ani despre faptul că, în centrul comunei Poienile de Sub Munte are loc un scandal.

În urma deplasării la fața locului și din primele verificări efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, mai multe persoane ar fi exercitat acte de agresiune fizică asupra a doi bărbați de 24 și 38 de ani din comună.

Victima de 38 de ani a fost transportată la Spitalul din Vișeu de Sus în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Dintre persoanele implicate în scandal au fost identificați patru bărbați în vârstă de 22, 28, 31 și 40 de ani, toți din Poienile Sub Munte, iar verificările sunt în curs de desfășurare.

Polițiștii continuă cercetările, urmând a fi luate măsurile legale care se impun, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și lovire sau alte violențe.

Te-ar putea interesa si

SEINI, VIȘEU, TĂUȚII MĂGHERĂUȘ: Un tânar din Vișeu de Sus și-a bătut părinții a doua zi de Crăciun

Vasile Dale

ÎNTRE GÂRDANI ŞI RODINA: O mașină s-a făcut zob după ce s-a răsturnat în mijlocul drumului

Vasile Dale

FOTO: Bărbat de 41 ani găsit decedat, coborât de salvamontişti din zona Bistra

Redactie

Lasa un mesaj

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.