BREAKING NEWSSport

Trofeul Baia Mare – Masters. NE-AM ÎNȘELAT PUȚIN: Nu sunt 25 de piloți la start, ci numai 23!!!

Dorința și intervenția Federației Române de Automobilism Sportiv – coroborată cu sprijinul și interesul necontenit al autorităților locale maramureșene dau roade în cele din urmă, iar competiția de pe Gutâi – Trofeul Baia Mare – va avea la start 23 dintre cei mai rapizi piloți ai vitezei în coastă românești

Spectacolul, viteza și numele celor prezenți vor fi ingredientele unei etape de succes pe serpentinele și virajele ce șerpuiesc verdele crud al drumului ce leagă Baia Mare și Baia Sprie de Maramureșul Istoric.

Iarna Baimareana

• Luptă intensă la vârful categoriei I

Liderul categoriei dedicate automobilelor cu caroserie închisă – Alexandru „Dodo” Pițigoi – revine la start, la fel face însă și urmăritorul său direct, Mihai Leu. Cei doi vor avea de înfruntat însă un Dominic Marcu care prin victoria de la Valea Uzului devine un adversar redutabil celor dintâi amintiți, precum și pe eroul local Călin Făgădar – acesta din urmă fiind prim-favorit la victoria etapei sale de casă dar și de suflet. În același timp, bănățenii Claudiu Ciucă și Radu Benea se vor lupta până și cu ei înșiși pentru un loc pe podiumul categoriei.

• Își va păstra Jerome France titlul de King of the Hill ?

Este greu de preconizat dacă specialistul etapelor de Super Rally va trece în fruntea categoriei II după etapa băimăreană. Spunem asta întrucât atât Emil Ghinea cât și Octavian Ciovică sunt determinați nu doar să-și adjudece titlul național al noii competiții, pe cât sunt motivați să obțină prima lor victorie pe Pasul Gutâi. Va fi însă curios să-l vedem și pe băcăuanul Costel Cășuneanu care se înțelege din ce în ce mai bine cu monopostul său, dar și pe Dragoș Savloschi, care lasă în urmă Radicalul și aduce o Nova Proto NP03 la start.

Trofeul Baia Mare – a III-a etapă a Trofeului Național Masters de viteză în coastă este o competiție organizată cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Maramureș. Competiția este organizată de Federația Română de Automobilism Sportiv în parteneriat cu Asociația Sportivă Club Auto Blic și se bucură de sprijinul partenerilor Primăria Municipiului Baia Mar, Primăria orașului Baia Sprie și compania Vital.

Partener logistic și de mobilitate: NSM Motorsport

Partener media: Prima Sport

CITEȘTE ȘI:

Te-ar putea interesa si

IJJ MARAMUREŞ: Viitori jandarmi în stagiul de practică

Vasile Dale

La Strâmbu Băiuț, hoţii au defrişat hectare întregi. Ministrul Mediului promite plantarea a 50 de milioane de puieţi în pădurile din România

Vasile Dale

EXCLUSIV VIDEO: Ora 12 – Cavnicul învăluit într-o ceață misterioasă, iar ziua s-a transformat în noapte

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.