BREAKING NEWSEvenimentRecomandate

ȘICANARE ÎN TRAFIC LA ȘURDEȘTI: A fugit de poliție pe un drum de piatră. Nu avea permis, era beat și a fost încătușat

Aseară, 22 noiembrie, în jurul orei 22:35, în timp ce efectuau serviciul de patrulare, polițiștii din Baia Sprie au fost sesizați telefonic cu privire la faptul că,  pe D.J. 184, în localitatea Șurdești, un conducător auto a fost șicanat și blocat în trafic de către un autovehicul de teren, prevăzut cu volan pe partea dreapta.

Polițiștii s-au deplasat în zona indicată de apelant, și pentru că autoturismul căutat nu se mai afla pe șosea, iar cele două autoturisme se deplasau spre Cavnic, au solicitat sprijin colegilor de la Poliția Cavnic.

Întrucât la un moment dat polițiștii au auzit motorul unui autovehicul la turație mare, din spatele unei cariere de piatră, cele două echipaje de poliție au continuat căutările pe drumul de piatră, unde, peste o vale, a fost observat autoturismul de teren cu semnalmentele indicate de apelant.

De la volan a coborât un bărbat care nu s-a supus solicitărilor de a prezenta un act de identitate și permisul de conducere, fiind necesară încătușarea sa și conducerea la sediul Poliției Baia Sprie în vederea identificării. Din verificările efectuate în bazele de date s-a stabilit că tânărul în vârstă de 28 de ani nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule.

De asemenea, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Centrul de permanență medicală din Baia Sprie, pentru recoltarea probelor biologice de sânge.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe, urmând ca la finalizarea lor să fie dispuse măsuri legale.

Te-ar putea interesa si

EXCLUSIV. OFIŢERII DE LA CRIMĂ ORGANIZATĂ CITESC vasiledale.ro: Descinderi în cartierul Săsar din Baia Mare

Vasile Dale

ULTIMA ORĂ / ACTUALIZARE: Accident mortal la Sighetu Marmaţiei (FOTO, VIDEO)

Vasile Dale

EXCLUSIV – LUME FĂRĂ MINTE: Șapte oameni s-au deparazitat cu soluție pentru oi. Intervin echipajele medicale

Vasile Dale

1 mesaj

mo noiembrie 23, 2023 at 5:24 pm

noua generatie de cimpanzei…

Raspunde

Răspunde-i lui mo Cancel Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.