BREAKING NEWSEvenimentRecomandate

VIDEO: REABILITARE TERMICĂ DE MÂNTUIALĂ – 10.000 de euro sunt pagubele provocate de ploaie în apartamentul unui băimărean

14 milioane de lei pentru reabilitarea termică și eficientizarea energetică a 7 blocuri de locuințe din Baia Mare. Bani achitați pentru o lucrare făcută de mântuială. O lucrare pe care administrația publică locală condusă de fugarul Cherecheș s-a făcut că nu o vede.

Și o să și exemplificăm foto și video cu pagubele pe un băimărean le are un apartamentul situat la etajul 10 al blocului proaspăt reabilitat de pe bulevardul Decebal nr. 20. Asta după ce în Ajunul Crăciunului v-am prezentat un alt caz în care un băimărean și-a petrecut sărbătorilor printre găleți și oale puse prin tot apartamentul pentru că îi ploua în apartament.

Iarna Baimareana

I s-au promis despăgubiri însă nu a văzut niciun leu

Lucrările la acest bloc au început în 2020. De atunci si pana în prezent, fie locatarii erau lăsați fără lift, fie ploua în casele oamenilor, mai ales la cei care locuiesc la etajul 10. Marc B. este unul din locatarii afectați, care ne-a declarat că imediat după ce vechiul acoperiș al blocului a fost decopertat în apartamentul său a început să apară infiltrații, în toate camerele, inclusiv în casa scării.

În decursul a 2 luni de zile, anul trecut, infiltrațiile au devenit foarte serioase și mai ales pentru că era frig, lucrările nu au mai putut fi efectuate. În încăperi apa se prelungea pe pereți formând igrasie peste tot, astfel că un apartament complet renovat de proprietar a devenit nelocuibil. Omul s-a adresat reprezentanților Primăriei Baia Mare mai ales că blocul este reabilitat din fonduri europene.

Echipă după echipă s-a deplasat să facă evaluări și poze la fața locului, dar deși au promis că va fi despăgubit nu s-a întâmplat nimic. Proprietarul a fost nevoit să se mute o lună și jumătate în chirie pentru că nu putea să stea în apartament din cauza infiltrațiilor din pereți.

A fost pasat de la Primărie la firma constructoare care i-a promis că o să îl despăgubească. În tot acest timp casa scării a fost zugrăvită de patru ori tot din cauza infiltrațiilor. Numai că și izolația la acoperiș a fost executată existând încă umiditate si pereții fiind plini de apă. Oamenii din bloc spun că atunci când plouă, pe acoperiș este plin de apă, pentru că nu a fost prevăzut un sistem de scurgere astfel că riscul de infiltrații se menține.

Recepția blocului s-a făcut cu toate deficiențele existente în urma lucrării, inclusiv cu oglinda spartă pentru ca să nu se piardă banii. Pe casa scării mai pot fi observate petele din cauză că s-a zugrăvit în timp ce pereții erau cu infiltrații. Acum nu mai plouă, dar din cauza lucrărilor de mântuială se observă cu ochiul liber cum la exterior culoarea este schimbată în anumite locuri și casa scarii la fel, ar trebui reabilitată.

Îl pasează de la Primărie la firma ce a executat lucrările

În ce privește despăgubirea băimareanului afectat, încă nu se știe nimic. “Am trimis factură de la o firmă care ar urma să îmi zugrăvească apartamentul. Cu 30.000 lei au spus ei că m-ar despăgubi, deși pagubele sunt mult mai mari. De 2 săptămâni aștept să mă contacteze cineva dar nimic. Am fost plimbat de la Primărie la firma constructoare dar degeaba. Vreau să îmi dea măcar banii promiși să pot începe lucrările. De asemenea să vină să refacă lucrările pe casa scării, pentru că este dezastru. În 13 decembrie a fost la apartament un reprezentant al firmei executante, o doamnă pe nume Gianina, am ajus la o înțelegere în privința reparațiilor în regie proprie iar în 15 decembrie i-am trimis factura cu valoare totală urmând că în decurs de 2 zile, după spusele doamnei sa se vireze un avans de pornire.Nu s-a întâmplat asta și mereu când sun, sunt purtat cu zăhărelul. Firma nu vrea sa înceapă lucrarea fără măcar un avans, neavând certitudinea că cei 30.000 lei vor fi virați.” a explicat Marc.

În acest bloc cu 10 etaje locuiesc peste 40 de familii, mulți dintre ei fiind nemulțumiți de calitatea lucrărilor.

Articol realizat în colaborare cu PLUS TV Maramureș.

CITEȘTE ȘI:

Te-ar putea interesa si

Admitere Poliţie 2023 la școlile postliceale ale MAI. Calendar admitere şi probe de concurs

Vasile Dale

VIDEO: A FOST IDENTIFICAT – Șoferul și-a recunoscut vina, spunând că nu a putut reduce viteza. El regretă cele întâmplate

Vasile Dale

Grefierul care evapora dosarele de sub nasul prim-procurorului de la Sighet rămâne în arest preventiv

Vasile Dale

1 mesaj

Un cetatean ianuarie 2, 2024 at 9:34 am

Noi cei de pe Traian stam cu frica in san ca vin iar ploi si iar ne inunda!Doamne apara-ne,ca in rest nu avem speranta la nimeni!

Raspunde

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.