Important

”Cântăm la Bastionul Măcelarilor” – concert excepțional de folk într-o locație istorică

Organizația de Management al Destinației Județene Maramureș, alături de Consiliul Județean Maramureș, vă invită vineri, 12 ianuarie 2024, la un concert folk de excepție, într-o locație istorică.

Evenimentul ”Cântăm la Bastionul Măcelarilor” reprezintă o experiență muzicală captivantă, în care artiști și grupuri precum Focul Viu, Florin Ștefan Band – recital live ”Lira&Panflute”, Grup Folk Cuarț, cât și Grupul Folk al Școlii Populare de Artă Baia Mare, vor aduce publicului sunete autentice și versuri pline de semnificație. De asemenea, cadrul spectaculos de la Bastionul Măcelarilor va fi acaparat de meșteri populari și producători locali, care vor aduce în atenția vizitatorilor bunătăți realizate cu dragoste în gospodăriile lor.

”Până în acest moment, sute de oameni au participat în cadrul evenimentelor pe care le-am organizat la Bastionul Măcelarilor cu ocazia sărbătorilor de iarnă. În cele cinci ediții anterioare am oferit publicului concerte excepționale de colinde, cu interpreți renumiți de muzică populară și grupuri de colindători de toate vârstele. Cea de-a șasea ediție este una de excepție, pe care o dedicăm publicului în semn de mulțumire pentru că au demonstrat că iubesc Maramureșul, unicitatea și diversitatea județului nostru”, a declarat Paul Habina, director executiv OMD Maramureș.

Acest eveniment este realizat de către Consiliul Judeţean Maramureş și Organizația de Management al Destinației Județene Maramureș, alături de Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș.

Te-ar putea interesa si

CĂUTAŢI DE FAMILIE: O femeie din Răzoare dispărută de acasă, a fost găsită. Un ucrainean nu a mai fost văzut de când a trecut înot Tisa în România

Redactie

MANDAT PUS ÎN APLICARE: Săpânţean arestat pentru furt de lemne

Vasile Dale

Raliul Zăpezii, Cavnic Maramureș 2022

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.