BREAKING NEWSEvenimentRecomandate

NU S-AU MAI DERANJAT: Pizzarul care a hărțuit și amenințat o polițistă a fost plasat de procurori 60 de zile sub control judiciar – actualizare

Ieri vă prezentat cazul bărbatului de Baia Mare, pizzar, care a fost ridicat de la serviciu și dus la audieri de doi polițiști civil. Acesta era acuzat de o polițistă de la Biroul de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Baia Mare că în perioada 25 decembrie 2023 – 29 ianuarie 2024, ar fi fost amenințată cu acte de violență și hărțuită de către individ.

Aseară în jurul orei 22.00 a fost reținut pentru 24 de ore și a dormit în arestul IPJ Maramureș. Astazi, anchetatorii nu s-au mai stresat să îl prezinte în fața judecătorilor pentru a cere arestarea preventivă, ci au dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile. În perioada controlului judiciar suspectul are de respectat mai multe reguli, printre care și aceea de a se prezenta la sediul poliției sau de a nu părăsi țara fără încuviințarea organelor de cercetare penală.

Interesant este faptul că după publicarea de aseară a știrii am fost contactați de un băimărean a cărui prietenă a avut de-a face cu același individ. Se întâmpla acum doi ani.

”A depus plângere la poliție, le-a arătat mesajele scrise și mesajele vocale cum o amenință că îi taie capul. Și au făcut ceva? A dat declarație, a mers acasă și au sunat-o după o lună să o întrebe dacă a mai căutat-o ală. Foarte multe plângeri au fost împotriva lui de-a lungul anilor, dar dacă nu erau polițiste fetele, nu au prezentat interes” este mesajul primit.

Astfel de mesaje au fost postate inclusiv la știrea postată pe grupurile noastre de socializare, de tinere care au spus că au avut de-a face cu individul.

Trebuie să precizăm și că tot aseara, o doamnă/domnișoară care susținea că este sora individului ne-a contactat pe rețelele de socializare pentru a ne jigni într-o limbă română stricată (”Ar trebui să vă fie rușine că puneți o știre cu poză. Am să depun o denunție”) că i-am prezentat ”moaca blurată” pe site-ul nostru. Firește am trimis-o la plimbare.

ACTUALIZARE – Ce spune IPJ Maramureş

Referitor la articolul dumneavoastră cu titlul „NU S-AU MAI DERANJAT: Pizzarul care a hărțuit și amenințat o polițistă a fost plasat de procurori 60 de zile sub control judiciar”, Compartimentul de Relații Publice din cadrul I.P.J. Maramureș este abilitat să comunice următoarele:

Administrarea probelor în dosarele penale este realizată de către polițiști cu obiectivitate, independent de calitatea subiectului pasiv al infracțiunii.

De asemenea, având în vedere că din cuprinsul articolului dumneavoastră și din comentarii se înțelege că ar mai exista persoane care au fost victime ale unor infracțiuni similare, comise de bărbatul în cauză, le rugăm pe această cale să sesizeze poliția, în vederea conturării întregii activități infracționale și probării acesteia.

CITEȘTE ȘI:

Te-ar putea interesa si

VIDEO EXCLUSIV – Borșenii care s-au legat cu lanțuri și au dormit în fața Parlamentului European și CEDO au fost primiți înăuntru

Vasile Dale

ANUNȚ: Începerea implementării proiectului „Dezvoltare Parc Specializare Inteligentă Târgu Lăpuș”

Vasile Dale

BĂTAIE între doi bărbați pe terasa unui local din Baia Mare. Agresorul reținut pentru 24 ore de polițiști

Vasile Dale

2 mesaje

mo februarie 1, 2024 at 1:19 pm

„le rugăm pe această cale să sesizeze poliția, în vederea conturării întregii activități infracționale și probării acesteia” – tu scarba, sau ma scarbosilor , una dintre persoane s-a plans ca a facut plangere si ati trimis-o la plimbare, pai ma jegosilor, voua vi lene sa scrieti, sau poate nici nu stiti…sa tineti cont de plangeri oficiale/asumate in legatura cu aceeasi persoana…mars la groapa de gunoi…acolo vi locu…TRANTORILOR

Raspunde
Pizza H februarie 3, 2024 at 12:38 am

Băiatul ăsta nu ar face rău la nimeni.
Mai bine v-ați sesiza pt traficanții de droguri cu care sunteți mână în mână .

Raspunde

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.