EvenimentMaramuresul IstoricNational

Maramureșean urmărit european pentru falsificare de carduri în Germania, prins la Oșorhei și arestat de magistrați

Un bărbat de 39 de ani, născut în Vișeu de Sus (Maramureș) cu domiciliul în Oradea (Bihor), căutat de autoritățile din Germania pentru infracțiuni economice și financiare, a fost prins de polițiștii bihoreni în Oșorhei.

La operațiune, ofițerii Compartimentului Urmăriri – Serviciul de Investigaţii Criminale au fost sprijiniți de specialiștii Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română și luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale Bihor.

Pe numele lui Vasile Viorel Misarăș era emis un mandat european de arestare, motiv pentru care a fost reținut de procurori, iar Curtea de Apel Oradea a decis, sâmbătă, arestarea bărbatului, în așteptarea traducerii mandatului emis de autoritățile germane.

„Dispune arestarea provizorie a persoanei solicitate Misarăș Vasile Viorel, aflată în prezent în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bihor, pe o durată de 15 zile, începând cu data de 03.02.2024 până la data de 17.02.2024, inclusiv”, se arată în încheierea de sâmbătă a Curții de Apel Oradea.

Misarăș s-a aflat o perioadă și pe lista persoanelor date în urmărire de Poliția Română. El este acuzat că a aderat la o grupare infracțională care acționa la nivel internațional pentru falsificarea unor carduri de plată și pentru a le utiliza în scopul obținerii unei surse de venit, pe teritoriul Germaniei.

Polițiștii bihoreni au primit informații despre acuzațiile aduse orădeanului prin intermediul Biroului Sirene – Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională.

Te-ar putea interesa si

BEAT LA VOLAN: Impact între două maşini, din cauza unui şofer beat

Vasile Dale

DOAR ÎN WEEKEND: 20 de șoferi au rămas pietoni iar 255 au fost amendați

Vasile Dale

CONFLICT CAUZAT DE ALCOOL: Un bistriţean de 18 ani, înjunghiat de un bărbat din Maramureş (FOTO)

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.