BREAKING NEWSEvenimentRecomandate

EXCLUSIV FOTO/VIDEO – 4 victime, două încarcerate într-un grav accident produs între Tăuții Măgherăuș și Nistru – actualizare

În urmă cu puțin timp echipajele pompierilor militari de la descarcerare, două echipaje SMURD și echipajul de transport victime multiple au fost solicitate să intervină la un grav accident rutier petrecut între Tăuții Măgherăuș și Nistru.

Din primele informații se pare că sunt trei persoane care au suferit leziuni corporale. Două dintre acestea ar fi încarcerate.

ACTUALIZARE – ISU MARAMUREŞ

În urma cu câteva momente pompierii au fost solicitați pentru a interveni la un accident rutier, produs pe drumul între localitățile Tautii Magheraus și Nistru.

S-au deplasat forțe din cadrul Detasamentului Baia Mare, cu o autospecială de stingere, o autospecială de Descarcerare, un echipaj de terapie intensiva, o ambulanta SMURD și una SAJ.

În autoturism se aflau 4 persoane, care în acest moment sunt evaluate medical de către echipajele aflate la fața locului.

Au fost suplimentate forțele de intervenție cu un echipaj SAJ.

Una dintre victime este transportată la spital de către echipajul de terapie intensivă, iar celelalte trei victime sunt și ele transportate de către celelalte echipaje medicale aflate la fața locului.

Trei dintre victimele rezultate in urma accidentului sunt minore, doua au vârsta de 16 ani și una în vârstă de 17 ani.

Ce spune IPJ Maramureș

În această seară, la ora 20.38, polițiștii din Tăuții-Măgherăuș au fost sesizați prin S.N.U.A.U.112 despre faptul că pe D.C. 103, în localitatea Nistru, s-a produs un accident rutier soldat cu victime. 

La fața locului, polițiștii au constatat faptul că, un autoturism condus de un tânăr de 19 ani a ieșit de pe partea carosabilă și s-a lovit de un copac. În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a șoferului și a trei pasageri cu vârste de 16 și 17 ani.  Toți ocupanții autoturismului au fost transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. 

Conducătorul auto nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, însă i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Te-ar putea interesa si

FOTO/VIDEO EXCLUSIV: Impact devastator pe DN18B. Cinci victime dintre care un încarcerat (ACTUALIZARE)

Redactie

SĂ PROTEJĂM ANIMALELE! Exemplar canin salvat la timp de polițiștii de la Protecția Animalelor

Redactie

EXCLUSIV VIDEO: Un șofer din Republica Moldova a adormit la volanul TIR-ului și a ajuns într-un stâlp la Șomcuta Mare

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.