Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

FOTO: Un bărbat care voia să se sinucidă în pădurea de lângă Popas Regal Groși a fost salvat de echipele de salvare

Un apel alarmant a fost recepționat azi-noapte, la ora 22.55, prin S.N.U.A.U. 112. Operatorii 112 ai Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș, au mobilizat de îndată un echipaj de poliție din cadrul Secției 1 Groși.

Din informațiile furnizate polițiștilor, persoana în cauză, un bărbat în vârstă de 34 de ani, s-ar fi deplasat cu autoturismul înspre pădurea din zona limitrofă a comunei Groși, respectiv pe D.N.18B, cu intenția de a-și suprima viața.

Echipajul Secției 1 Poliție Rurală Groși a luat act de sesizare și s-a deplasat cu operativitate la locul indicat. Cu sprijinul cadrelor militare ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Maramureș și aparținătorilor, cei doi polițiști, familiari cu zona de competență, au dirijat echipa operativă de căutare care, în timp de aproximativ 15-20 de minute au reușit găsirea bărbatului înainte ca acesta să apuce să își pună intențiile de aplicare.

Bărbatul a fost preluat de un echipaj SMURD pentru a-i acorda primele îngrijiri medicale, iar ulterior a fost transportat la Spitalul Județean Baia Mare pentru investigații medicale de specialitate.

Pe această cale, ne exprimăm recunoștința față de polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Groși, agent șef adjunct Spătar Liviu și Agent șef adjunct Cristea Răzvan, care prin modul prompt de acțiune au reușit salvarea vieții unui tânăr.

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT