BREAKING NEWSEvenimentMaramuresul IstoricRecomandate

EXCLUSIV: Elevii o iau razna în școli. După ce au aruncat scaune prin clasă, acum s-au filmat PRIZÂND … cretă! Totul la Școala Gimnazială Desești (VIDEO)

Revenim asupra Școlii Gimnaziale din Desești, Maramureș. De aici v-am prezentat cum elevii arunca scaune prin sala de clasă, acolo unde unui elev i s-a rupt nasul tot în incinta școlii, acolo unde s-ar fi mimat acte sexuale. În școală în care directorul a susținut într-un interviu că ”E LINIȘTE ȘI PACE!”.

De această dată elevii au ”comis-o” din nou. Totul pentru a brava pe rețelele de socializare. Un elev a fost filmat în timp ce PRIZA o substanță albă. Filmările au fost distribuite pe rețelele socializare între elevii școlii generale și nu numai. Aceste imagini au ajuns și la polițiști dar și la ofițerii de la Crimă Organizată. Aceștia au făcut o anchetă pentru a afla exact ce s-a întâmplat în sala de clasă. Așa au aflat că totul a fost un act de bravură din partea minorului pentru a fi ”celebru” pe rețelele de socializare.

Un lucru anormal din punctul nostru de vedere. În loc să pună mâna pe carte și să învețe. Întrebarea este unde sunt cadrele didactice? De ce elevii nu sunt supravegheați? De ce profesorii nu le explică elevilor că astfel de filmări îi pot aduce în fața polițiștilor și pot răspunde părinții lor în fața legii?

Ce spune IPJ Maramureș

În urma imaginilor video apărute în spațiul public, surprinse într-o unitate de învățământ din Desești, Compartimentul de Relații Publice – I.P.J. Maramureș este abilitat să vă comunice următoarele:

Politistii s-au sesizat din oficiu și au demarat activități specifice. Astfel, elevul surprins în filmare a fost identificat și consiliat în prezența părinților.

Din primele verificări efectuate de polițiști a reieșit faptul că praful de culoare albă ar fi fost cretă, iar elevul ar fi făcut acest lucru pentru amuzament.

Menționăm faptul că prevenirea și combaterea violenței în școli, a delincventei juvenile și a victimizării minorilor reprezintă priorități ale Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș.

În urma evenimentelor produse în unitatea de învățământ menționată anterior, au fost derulate o serie de activități informativ-preventive, la datele de 5 și 8 martie a.c., atât de către polițiștii Biroului Siguranța Școlară , cât și de cei ai Postului de Poliție Desești.

În cursul zilei de azi, 12 martie, polițiștii Biroului Siguranța Școlară sunt din nou prezenți în unitatea respectivă pentru a desfășura activități specifice.

Acestea au ca scop creșterea gradului de siguranţă în unitatea de învăţământ și prevenirea comiterii unor evenimente similare.

Polițiștii au în vedere crearea în unitățile de învățământ a unui sistem de comunicare real şi eficient între şcoală, autorităţi şi familie pentru identificarea, monitorizarea şi prevenirea actelor de violenţă, faptelor de natură contravențională sau a infracţiunilor, prin implicarea tuturor factorilor educaţionali, iar elevii să fie informați cu privire la răspunderea contravențională sau penală a acestora.

Ce spune ISJ Maramureș

”Lucrurile văd că o iau pe o cale pe care nu ne-o dorim. Sper că este un act de teribilism. Noi deja am rugat să convoace o ședință a Consiliului profesora pentru joi. Voi merge și eu mai mult ca sigur și vom avea o discuție atât cu colegii profesori, cât și cu părinții. Am avut o vizită inopinată acolo, colegii mei inspectori au discutat cu toți factorii implicați, am găsit școala în bună ordine. Este clar că totuși că ceva se întâmplă. Va fi nevoie de mai multă supraveghere a copiilor și eu cred că putem să îndreptăm lucrurile acolo” ne-a declarat Mihai Pop, inspector general al ISJ Maramureș.

Vezi in videoul colegilor de la PLUS TV Maramureș declarațiile directorului școlii dar și ale mamei elevului care a bravat ”prizând” cretă

CITEȘTE ȘI:

Te-ar putea interesa si

VIDEO / TÂRGU LĂPUŞ: La un pas de tragedie, provocată de o maşină a unei şcoli de şoferi

Redactie

ÎNCĂ O TENTATIVĂ DE JAF ÎN BAIA MARE: O vânzătoare a scos cuţitul de mezeluri la un bărbat mascat care încerca să o jefuiască şi l-a alergat pe stradă (VIDEO)

Redactie

MARAMUREŞ-AUTO-MOTO-SHOW: Acțiuni cu privire la respectarea regulilor de circulație de către pietoni și bicicliști

Vasile Dale

2 mesaje

Claudiu martie 12, 2024 at 3:29 pm

Păcat!!!! Cândva Scoala Desesti era o pepiniera de elevi olimpici…..Totul este generat de modul în care conducerea defectuasa își face treaba, slaba pregatire a unora dintre cadrele didactice si educația oferită de unii părinți. Poate ar fi bine ca instituțiile statului sa își facă treaba cu fermitate. Inspectoratul Școlar ar trebui sa dispună măsuri urgente în INTERESUL COPIILOR și nu al unor grupuri de interese!!! Scoala Desesti a ajuns sa promoveze VIOLENTA și DROGURILE, în loc sa se laude cu performantele obținute de elevi. DEZAMĂGITOR!

Raspunde
Simi martie 13, 2024 at 11:48 am

Politia mai bine ia permisele la uni oameni si ii lasa fara meserie si sa moara de foame familia si copilasii,decat sa prinda dileri si sa faca perchezitii,…rusineeee

Raspunde

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.