BREAKING NEWSImportant

ISU MARAMUREŞ: Exercițiu care a presupus producerea unui accident rutier, cu victime multiple

„De ce ne antrenăm atât de intens? Pentru că atunci când dăm de greu, pregătirea noastră este cea care face diferența.

Colegii noștri au desfășurat azi un exercițiu de tip LIVEX, la care au participat echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri „Cpt. Marchiș Adrian” Baia Mare. Scenariul a presupus producerea unui accident rutier, cu două autoturisme implicate, în urma căruia au rezultat victime multiple.

Simularea situației de urgență a presupus mobilizarea unui efectiv de 23 de pompieri militari și utilizarea unor capabilități de intervenție numeroase: două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, o autospecială de intervenție și comandă, autospeciala de transport persoane și victime multiple, o ambulanță SMURD și punctul medical avansat.

Pentru jocul de rol și cosmetizarea victimelor ne-au sprijinit colaboratorii noștri din cadrul Serviciului de Ajutor Maltez Baia Mare”, este mesajul transmis de reprezentanţii ISU Maramureş.

Te-ar putea interesa si

ORDIN DE PROTECŢIE: Tânără din Şişeşti, atacată şi ameninţată de fostul concubin

Redactie

Masacru la Borsa: A intrat cu Jeepul intr-o turma de oi din zona Complex Borsa. Azi l-au saltat mascatii

Vasile Dale

VIDEO EXCLUSIV: Bătaie de joc în Baia Mare. Zăpada toxică de pe străzile orașului aruncată direct în râul Săsar. Garda de Mediu Maramureș doarme liniștită!!!

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.