BREAKING NEWSImportant

NU E PĂCĂLEALĂ! Angajații de la Poșta Română vor protesta pe 1 aprilie. Vor salarii mai mari

Angajații de la Poșta Română se pregătesc de protest. Conducerea companiei a luat la cunoştinţă decizia sindicatului de a declanşa conflictul colectiv de muncă și declară că se iau toată măsurile pentru a depăși acest moment.

Compania Naţională Poşta Română transmite într-un comunicat oficial că a pus la dispoziţia salariaţilor toate posibilităţile financiare pentru evitarea acestui conflict colectiv de muncă.

Iarna Baimareana

„Compania a solicitat medierea, însă reprezentanții SLPR au refuzat acest lucru. În contextul în care negocierile intense purtate încă de la finalul anului trecut între Compania Naţională „Poşta Română” şi SLPR nu au ajuns la un rezultat, iar SLPR a decis declanşarea grevei generale a unei părţi a angajaţilor”, anunţă Poşta Română.

Compania subliniază că escaladarea conflictului de muncă este una artificială. De asemenea, oamenii au fost asigurați că nu vor fi afectați de acest eveniment.

„Asigurăm pe cei peste 2 milioane de pensionari care primesc drepturile sociale prin intermediul Companiei Naţionale Poşta Română că nu va exista nicio persoană care să nu îşi primească drepturile în termen, în luna aprilie!

Toate drepturile sociale vor fi livrate la timp, până pe 15 APRILIE, aşa cum ne-am asumat angajamentul!”, arată Poşta Română.

Compania Naţională Poşta Română precizează că majoritatea covârşitoare, peste 80% dintre salariaţi, îşi va îndeplini atribuţiile de serviciu cu profesionalism, ca şi până acum! La conflictul colectiv de muncă au aderat, în scris, aproximativ 20% din angajaţi. 

De ce ies angajații la protest 

Reprezentanții Sindicatului Lucrătorilor Poștali din România (SLPR) anunță că au trecut 115 zile de când conducerea Companiei Naționale Poșta Română a avut prima decizie referitoare la Contractul Colectiv de Muncă 2024.

„De atunci și până acum au trecut 110 zile degeaba, fără ca managementul companiei să fi avut vreo intenție de a discuta cu responsabilitate acest document ce reglementează relațiile de muncă dintre angajator și angajați și menține pacea socială într-o companie.

Abia în ultimele 4-5 zile, după înregistrarea unui conflict de muncă, după o grevă de avertisment și notificarea grevei generale, la solicitarea expresă a acționarului majoritar – statul român prin Ministerul Cercetării Inovării și Digitalizării, managementul companiei a început să pună la dispoziția sindicatului reprezentativ- Sindicatul Lucrătorilor Poștali din România, date și informații pe baza cărora să se poată face calcule referitoare la salariile celor peste 20 de mii de lucrători din Poșta Română”, se arată într-un comunicat al sindicatului.

Conform acestuia, 18 mii dintre cei peste 21 de mii de angajați ai Poştei Române, adică un procent de 90%, indiferent de funcția pe care se află, indiferent de responsabilități şi de vechime, din luna iulie 2024 vor avea salariul minim pe economie.

„Aceasta este nemulțumirea şi revolta miilor de angajați din Poşta Română care au declanşat conflictul de muncă şi care intră în grevă începând cu data de 01.04.2024, ora 00.00”, anunță SLPR.

Revendicările sunt: creșterea cu 400 de lei net a salariilor angajaților și creșterea sporului de loialitate acordat în tranșe, salariaților ce au peste un anumit număr de ani lucrați în Poșta Română.

Sindicatul își arată disponibilitatea de a negocia și pe perioada desfășurării grevei.

Te-ar putea interesa si

IONEL BOGDAN: ”Atragem cât mai mulți investitori dar și turiști în județul Maramureș”

Vasile Dale

Peste 2.000 de demisii din Armata Română de când a început Războiul din Ucraina. Tinerii ”fug” de școlile militare

Vasile Dale

PING PONG cu actorii Teatrul Municipal Baia Mare. Primăria a plătit doar 50% din salariu pentru că nu ar mai fi bani până la rectificare (VIDEO)

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.