BREAKING NEWSELECTORALE

Ioan Mătieș, primarul în funcție al comunei Mireșu Mare, candidează la un nou mandat din partea PSD

Stimaţi locuitori ai comunei Mireşu Mare, am luat decizia de a candida pentru un nou mandat de primar al comunei noastre.

Realizările măsurabile din ultimii 8 ani arată ce putem face împreună: am adus gazul în comună, am modernizat străzile şi continuăm să o facem, am făcut canalizarea, am reabilitat şcoli şi grădiniţe, am înfiinţat grădiniţe cu program prelungit – inclusiv o grădiniţă construită de la zero -, teren de sport, spaţiu de joacă pentru copii, am organizat evenimente care au avut răsunet în toată ţara şi nu numai, precum şi multe alte realizări.

Pentru mine a cântărit foarte mult şi opţiunea pentru PSD a unor oameni pentru care am un mare respect, cum sunt Florin Lazăr, un vârf al economiei maramureşene, Florian Sălăjeanu, un inovator în protecţia socială, precum şi a multora dintre dumneavoastră. De aceea, am luat decizia de a reveni în PSD. Întotdeauna am avut o bună colaborare cu preşedintele Gabriel Zetea, bazată pe dialog şi respect reciproc.

Iată argumentele care să mă determine să revin în PSD şi, împreună, să mergem pe cea mai bună cale pentru a obţine banii necesari la ceea ce vrem să facem în comună. În fond, cu toţii dorim dezvoltarea comunităţii şi o viaţă mai bună pentru noi, pentru familiile și copiii noştri. Niciun efort nu e prea mare pentru atingerea acestui ţel.

Vă propun să continuăm împreună, cu încredere pentru comuna Mireşu MareI

Te-ar putea interesa si

ACCIDENT FEROVIAR: Bărbat de 44 de ani, lovit mortal de trenul Cluj-Napoca – Sighetu Marmaţiei

Redactie

EXCLUSIV VIDEO: Raul avea 25 de ani și fusese la o discotecă din Târgu Lăpuș

Redactie

DE ZIUA POLIȚIEI ROMÂNE: Prietenie și colaborare între jurnaliști și polițiști în Maramureș

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.