BREAKING NEWSEvenimentMaramuresul IstoricNationalRecomandate

EXCLUSIV FOTO: TRAGEDIE ÎN BELGIA – Un șofer de TIR din Maramureș a murit după ce un inconștient ar fi aruncat de pe un pod un capac de canalizare pe autostradă

Au fost clipe de teroare pe o autostradă din Belgia. Un maramureșean a murit în urma incidentului iar o femeie acestui ar fi fost transportată la spital pentru investigații medicale.

Gheorghe Tibil, un maramureşean angajat al unei firme de transport din Spania, şi-a găsit sfârşitul în timp ce conducea pe E42, după ce un capac de canalizare aruncat de pe un pod a trecut direct prin parbrizul camionului, ucigându-l pe loc. Potrivit publicaţiei locale Nieuwsblad, nenorocirea s-a produs în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 1:30.

Eric Hautphenne, primarul orașului Héron: O persoană sau mai mulţi indivizi au aruncat un capac de canal de pe acest pod. Din păcate, capacul a intrat în cabină, prin parbriz şi a omorât şoferul. 

Firma spaniolă vorbește de omor

Societatea spaniolă a furnizat două comunicate de presă despre acest incident. În primul comunicat anunță decesul maramureșeanul și transmite condoleanțe familiei îndurerate.

Cel de-al doilea comunicat vine cu detalii extrem de șocante despre modul în care s-a produs tragedia: ”moartea a fost cauzată de aruncarea unui capac de canalizare de pe un pod în timp ce trecea pe autostradă!”

”Castillo Trans își exprimă încă odată durerea imensă cauzată de pierderea colegului nostru Gheorghe Tibil. La această durere se adaugă un sentiment de neajutorare și de furie atunci când am aflat de la autorități că moartea lui a fost cauzată de aruncarea unui capac de canalizare de pe un pod în timp ce trecea pe autostrada din Belgia. Acțiunea nebunească a luat viața uui om bun, a unui mare profesionist și a lăsat o întreagă familie distrusă.

În Belgia, parchetul investighează evenimentele și procurorii au deschis un dosar penal pentru infracțiunea de omor.

Compania noastră a pus deja la dispoziția organelor de anchetă toate mijloacele pentru a se putea stabili exact cauzele acestei tragedii. Ulterior noi ne vom asigura ca familia să dispună de instrumentele necesare pentru ca vinovații să răspundă pentru acest tragic eveniment” a transmis Castillo Trans.

Bărbatul a murit chiar sub ochii iubitei sale

Bărbatul a murit chiar sub ochii iubitei sale, care se afla şi ea în camion.

Maria Godja, iubita bărbatului: La un moment dat, numai am văzut că a explodat parbrizul. M-am întors la el, dar el nu a mai zis nimic.

Femeia a reuşit să oprească TIR-ul în siguranţă. Cei doi locuiau în Spania, unde erau angajaţi ai unei firme de transport şi urmau să se căsătorească în vară. Amândoi lucrau pe TIR, cu schimbul. Fiul femeii spune că tragedia s-a întâmplat la 20 de minute de când bărbatul trecuse la volan în locul mamei sale.

Godja Petru, fiul femeii: În mod normal, maică-mea era la volanul camionului şi ea conducea. Între timp s-a terminat programul ei, trebuia să se schimbe şoferii. S-au oprit într-o parcare şi a început el programul lui de lucru. 

Cei doi trebuiau să ajungă cu marfa în Franţa, acolo unde locuieşte fiul femeii.

Eric Hautphenne, primarul orașului Héron: E o dramă mai ales că în spate, la câţiva kilometri, era fiul conducătorului auto, şi el şofer de camion, care a ajuns la faţa locului în timp ce echipajele de salvare erau încă acolo. 

Parchetul a deschis un dosar penal pentru omor premeditat

În urma tragicului eveniment, Parchetul din Namur a deschis un dosar penal pentru omor premeditat. Din primele informaţii, capacul de canalizare ar fi fost ţinut cu o chingă pe pod şi ar fi fost aruncat în mod deliberat în momentul în care a trecut camionul.

Autorităţile belgiene spun că patru capace de canal au dispărut din zonă şi cer acum ajutor populaţiei pentru a-i identifica pe cei vinovaţi. 

Şoferii români spun că au mereu parte de incidente 

Şoferii români de camion spun că de multe ori sunt loviţi cu obiecte în timp ce sunt pe traseu.

Adriana Mureşan, şofer de TIR: Cu toţii, inclusiv eu şi foarte mulţi colegi de-ai noştri, nu o dată am primit câte o piatră mai mare sau mai mică în cabină sau în parbrizul camionului. Se practică astfel de lucruri. Sunt mulţi copii nesupravegheaţi care aruncă cu pietre de pe pod în trafic. Din păcate să aflăm azi că un şofer de TIR şi-a pierdut viaţa într-un asasinat atât de idiot şi de stupid este trist şi sperăm să se tragă un semnal de alarmă. 

Nu e primul caz de acest fel

În urmă cu 2 ani, în Hildesheim, Germania, două capace de canal au fost aruncate intenţionat de pe un pod, lovind mai multe maşini care circulau pe autostradă. Două persoane au fost rănite şi mai multe autoturisme au fost avariate. Un alt caz asemănător a fost şi în 2008. Un bloc de lemne a fost aruncat tot de la înălţime în apropiere de Oldenburg, a spart geamul unei mașini şi ucis o femeie de 33 de ani. Atacatorul a fost condamnat la închisoare pe viaţă.

Te-ar putea interesa si

Preotul Dumitru Aftan, slujitorul Parohiei Ortodoxe Satu Nou de Sus, a încetat din viață

Vasile Dale

FOTO EXCLUSIV: Explozie la o centrală termică de pe Valea Hotarului din Sighetu Marmaţiei

Redactie

Cum să te pregătești pentru o călătorie de familie în timpul iernii? (P)

Vasile Dale

1 mesaj

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.