Petrecere de majorat, încheiată cu o bătaie cruntă în Maramureş. Un tânăr de 21 de ani a călcat în picioare doi invitaţi – un băiat şi o fată de 15 ani. Totul ar fi pornit de la faptul că adolescenta i a refuzat avansurile. Culmea, nimeni nu a intervenit să îi salveze, invitaţii au privit pasiv sau chiar au fimat scenele. Acum, atacatorul e dispărut, iar poliţiştii îl caută.
Imagini cumplite au fost filmate la o petrecere de majorat organizată la o cabană din Sighetul Marmaţiei. Scenele sunt atât de violente, încât nu pot fi redate integral. Pe imagini se vede cum agresorul, un individ de 21 de ani, se năpusteşte asupra unuia dintre invitaţi şi nu se opreşte până nu îl doboară la pământ.
„În jurul orei unu dimineaţa, am văzut îmbulzeală afară. Băiatul acela era şi beat şi drogat. Umbla cu cioburi sparte să-i taie pe copii. A spart o sticlă din cabană şi a vrut să meargă să-l taie, pe iubitul fetei”, povesteşte unul dintre martori.
De la ce a pornit scandalul de la majorat
Fata de 15 ani încearcă să-şi apere iubitul, dar bătăuşul o loveşte fără milă. Dă cu pumnii şi picioarele în ea şi o trânteşte jos. Incidentul a avut loc pe terasa cabanei şi imaginile violente au fost surprinse inclusiv de camerele de supraveghere.
Totul ar fi pornit, potrivit martorilor, de la avansurile pe care atacatorul i le-a făcut fetei. Adolescenta l-a refuzat, iar iubitul i-a cerut socoteală individului.
„Nu a fost invitat, se cunoştea cu sărbătorita. A sunat-o să întrebe, a aflat unde e cabana şi a venit. După vreo două ore de negocieri puternice, a plecat de la cabană”, povesteşte martorul.
Bătaia cruntă s-a petrecut sub ochii a invitaţilor. Niciunul n-a sărit să-l potolească pe atacator. Ba mai mult, unii filmează. În plus, nimeni nu a sunat la 112.
„Nu am vrut să implicăm poliţia, să vină la majorat, să strice totul”, spune martorul.
Poliţia a aflat despre caz abia după ce imaginile au apărut online.
„Polițiștii au demarat activități specifice care au condus la identificarea unui tânăr de 21 de ani, bănuit de comiterea faptei. Până în prezent au fost audiate mai multe persoane prezente la eveniment”, transmite un purtător de cuvânt al IPJ Maramureş.
După scandal, atacatorul a dispărut, iar poliţia îl caută acum
Cabana aparţine familiei unui poliţist de frontieră. A fost contruită departe de ochii lumii, sub poalele pădurii. Practic, la aproximativ un kilometru de ultima casă locuită.
„Mai mult vine familia, e făcută pentru ei, să iasă în familie. Nu au făcut-o pentru afaceri”, spun vecinii.
Totuşi, de ce nimeni nu a ajutat victimele?
„Lipsa curajului de a acţiona civic in fata agresiunilor sau refuzul victimelor de a depune plângere poate fi explicat: este acel efect al spectatorului, aştepăm ca alţii să ia măsuri, teama de represalii”, spune un psiholog.
Fata bătută a depus totuşi plângere şi potrivti unor surse va avea nevoie de şase zile de îngrijiri medicale.
Sursa: ObservatorNews.ro.
Citește și: