BREAKING NEWSRecomandate

FOTO/VIDEO: Accident în lanț în zona Două Veverițe după ce un camion al Armatei s-a defectat (ACTUALIZARE)


Carambol cu cinci vehicule avariate pe un drum din județul Maramureș. Incidentul s-ar fi întâmplat după ce una dintre vehiculele care făceau parte dintr-un convoi militar, însoțite de poliția militară, s-ar fi defectat. Unul dintre polițiștii militari au oprit traficul iar șoferii care veneau dinspre Șomcuta Mare spre Baia Mare au oprit și au pus avariile.

La un moment dat șoferul unui autotren nu a reușit să oprească în timp util și a izbit o altă mașină din fața sa pe care proiectat-o în alte două vehicule care staționu. În spatele lui șoferul unui camion a observat târziu carambolul și a intrat în spatele autotrenului.

Două persoane au fost rănite una dintre acești stea fiind transportată la Spitalul Județean de Urgență din baia Mare. Traficul rutier pe DN1c baia Mare Dej a fost blocat mai bine de o oră.

ACTUALIZARE

În această dimineață, la ora 6:55, polițiștii au fost sesizați prin SNUAU 112 că pe DN1C s-a produs un accident de circulație în care au fost implicate cinci autovehicule.

Primele verificări au relevat faptul că accidentul s-ar fi produs pe fondul fondul nepăstrării distanței de siguranță.

În urma impactului, un pasager a fost rănit și transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest stabilindu-se faptul că nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice.

Polițiștii continuă cercetările.

Te-ar putea interesa si

INTERVENŢIE BAIA MARE: Pompierii îndepărtează tencuiala distrusă de grindina de marţi. Până vineri dimineaţa, Maramureş are COD GALBEN de vreme rea

Vasile Dale

Statul a majorat ajutorul de înmormântare. Cât vor primi acum românii

Vasile Dale

O băimăreancă este cercetată de poliţişti pentru comiterea mai multor furturi

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.