BREAKING NEWSEvenimentMaramuresul IstoricRecomandate

URMARE ACCIDENT: Polițist săltat și reținut: a lovit cu mașina un pieton. Era pozitiv la drog. A fost arestat la domiciliu pentru 30 de zile (exclusiv foto/video)

Polițiștii Serviciului Rutier, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației, au continuat cercetările cu privire la accidentul produs în municipiu, la data de 29 noiembrie 2024, în urma căruia un pieton a fost accidentat, pe strada Piața 1 Decembrie 1918.

Rezultatul mostrelor biologice recoltate au indicat prezența în organism a unor substanțe interzise în cazul conducătorul auto.

Iarna Baimareana

În baza probatoriului administrat, față de șoferul de 23 de ani, agent de poliție, a fost dispusă reținerea, pentru 24 de ore, acesta urmând a fi prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.

Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș.

În cauză se continuă cercetările, sub coordonarea procurorului, pentru documentarea întregii activități infracționale.

De asemenea, în acest caz la nivelul unității a fost dispusă efectuarea de verificări prin Compartimentul Control Intern, urmând a fi luate măsuri în consecință.

Ce spune instanța

MUŢIU ANDREIInculpat

Solutia pe scurt: judecătorul de cameră preliminară prin Încheierea penală nr. 1026/06.12.2024, în temeiul art 227 CPP, respinge propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu-Marmaţiei în dos nr. 3079/198/P/2024 .

În temeiul art. 227, alin 2 CPP, raportat la disp art 202, alin 4, lit d) CPP, dispune pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 06.12.2024 şi până la data de 04.01.2025- inclusiv, măsura arestului la domiciliu a inculpatului M.A., … și al permisului de conducere nr. …, categ. B, emis de S.R.P.C.I.V. Maramureș, la data de …9, cu vechime din …., …fără antecedente penale în România, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui autovehicul sub influen?a substanțelor psihoactive, faptă prevăzută de art. 336 alin. 2 din Cod penal. Conform art. 221, alin 1, 2 şi 5 CPP, pe durata arestului la domiciliu, inculpatul are următoarele obligaţii: să nu părăsească imobilul unde locuieşte din …cu excepţia situaţiei în care este chemat în faţa organelor judiciare, sau în faţa judecătorului şi să respecte obligaţia de a se prezenta în faţa organelor judiciare ori de câte ori este chemat. În baza art. 221 al. 4 şi 11 C. proc. penală, atrage atenţia inculpatului că, în cazul în care încalcă cu rea-credinţă măsura arestului la domiciliu sau obligaţiile care îi revin, ori există suspiciunea rezonabilă că a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune pentru care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa, se poate dispune înlocuirea arestului la domiciliu cu măsura arestării preventive, în condiţiile prevăzute de lege. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în cameră de consiliu la data de 6 decembrie 2024, ora 15.30. Document: Încheiere – măsuri preventive (faza de UP)  1026/2024  06.12.2024

Citește și:

https://vasiledale.ro/2024/11/29/exclusiv-un-agent-de-politie-a-accidentat-un-barbat-pe-o-trecere-pentru-pietoni-din-sighet

Te-ar putea interesa si

SALVAMONT MARAMUREŞ: Acţiune de salvare la Şuior a unui băiat care a căzut de pe bicicletă şi s-a accidentat

Redactie

ACTUALIZARE: Două mașini distruse, o victimă lângă IPJ Maramureş (galerie foto/video)

Vasile Dale

ACŢIUNE DE CĂUTARE: Salvamontişti şi poliţişti de frontieră caută doi ucraineni rătăciţi de mai multe zile pe munte – ACTUALIZARE

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.