În această după-amiază, în jurul orei 16.35, polițiștii rutieri au intervenit în localitatea Petrova, pe D.N. 18, pentru soluționarea unui accident de circulație, soldat cu rănirea unei persoane.
Din primele verificări efectuate de polițiști a reieșit faptul că un bărbat în vârstă de 67 de ani, care conducea un triciclu electric, pe fondul neasigurării la schimbarea direcției de mers, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de către un tânăr în vârstă de 23 de ani.
În urma impactului, tânărul a fost rănit, astfel că a fost transportat la spital. Ca urmare a verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că triciclul electric nu a fost înregistrat în circulație.
Testarea cu aparatul etilotest a relevat faptul că șoferul triciclului avea o concentrație de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat, în timp ce în cazul tânărului rezultatul a fost negativ.





Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat și vătămare corporală din culpă, sub supravegherea procurorului, în vederea dispunerii măsurilor legale.
1 mesaj
lasati-ma sa ghicesc, il vor face scapat la fel ca pe schiorul de la Borsa care a omorat un tanar de 23 de ani?