BREAKING NEWSEvenimentRecomandateTara Lapusului

Incendiu la o casă de vacanță din Rogoz. 12 persoane s-au autoevacuat. Cabana fusese închiriată pentru a sărbători o zi de naștere (foto)

În dimineața de 12 aprilie, în jurul orei 4.00, pompierii au fost alertați cu privire la producerea unui incendiu la o casă de vacanță din localitatea Rogoz.

La locul evenimentului s-au deplasat două autospeciale cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor SMURD, din cadrul Stației de Pompieri Târgu Lăpuș, dar și pompierii voluntari din aceeași localitate, cu o autospecială de stingere. La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta la nivelul acoperișului, pe o suprafață de circa 30 mp.

În momentul producerii incendiului, în interiorul imobilului se aflau 12 persoane, care s-au autoevacuat. Din fericire, nu au existat victime. Persoanele respective închiriaseră mai multe cabane pentru a petrecere o zi de naștere.

Pompierii au intervenit pentru localizarea și lichidarea incendiului, care cel mai probabil a izbucnit din cauza amplasarii necorespunzătoare a sistemului de încălzire (șemineu), față de materiale combustibile.

Te-ar putea interesa si

AL OPTULEA ACCIDENT ÎN 24 DE ORE: Impact între un autoturism şi maşina unei şcoli de şoferi (foto)

Redactie

EXCLUSIV: SENTINȚĂ DEFINITIVĂ – Polițistul Sebastian Chira a fost condamnat la 3 ani și șase luni închisoare CU EXECUTARE. Era beat în momentul accidentului soldat cu decesul unui profesor de sport – actualizare

Vasile Dale

SALVAREA DE VIEȚI, O TRADIȚIE DE Familie: Ştefan şi Patriciu, un tată şi fiul său din Maramureș, salvamontiştii care s-au dedicat oamenilor şi muntelui: „Să îţi placă să faci bine”

Redactie

Lasa un mesaj

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.