Maramuresul Istoric

Salvamontiștii au urcat în munte pentru a coborî trei ucraineni rătăciți – actualizare

După 2 apeluri de urgență prin care 6 cetățeni ucraineni solicitau din diferite locuri din munte ajutor de urgență aceștia fiind ulterior coordonați și îndrumați spre baza muntelui de Salvamont Maramureș și Polițiștii de Frontieră de la Viseul de Sus și respectiv Poienile de sub Munte a venit al treilea apel de urgență prin care s-a anunțat despre un alt cetățean ucrainean, singur pe munte, epuizat fizic, cu probleme medicale, fără apă și provizii și aflat de 3 zile în munte.

La caz se deplasează echipa de prim răspuns a Salvamont Maramureș, structura profesionistă de salvare montană a Consiliului Județean Maramureș împreună cu colegii de la Poliția de Frontieră, structura din cadrul ITPF Sighetu Marmației.

ACTUALIZARE

4 ore. Atât a durat intervenția de căutare salvare a cetățeanului ucrainean. Persoană de 38 de ani, în stare avansată de deshidratare, epuizare fizică și hipotermie ușoară,acuză dureri la genunchiul stâng în urmă unei căzături suferită în alergare  speriat fiind  de un porc mistreț. La baza muntelui a fost preluat de autoritățile competențe, refuzând îngrijiri medicale ulterioare.


Te-ar putea interesa si

Crima oribila la Borsa!!! Un tanar a fost injunghiat mortal. Suspectul se pare ca ar fi recent eliberat din puscarie (EXCLUSIV)

Vasile Dale

EXCLUSIV FOTO: Un adolescent din Sighet s-a aruncat pe geam din scara unui bloc. A supraviețuit, dar are fracturi multiple

Vasile Dale

PROTEST LA POIENILE DE SUB MUNTE: VOR ASFALT – Sătenii din cătunul Luhei au ieșit în stradă (FOTO, VIDEO)

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.