BREAKING NEWSMaramuresul IstoricRecomandate

VIȘEU DE JOS: Un bărbat prins sub un tractor răsturnat. Victima a decedat (exclusiv foto – actualizare)

Un tractor s-a răsturnat cu puțin timp în urmă pe strada Draguiasa din Vișeu de Jos. O persoană a fost surprinsă, încarcerată, inconștientă. Intervin echipajele de pompieri, SMURD, poliție.

ACTUALIZARE

În urmă cu câteva momente, prin apel la 112, s-a semnalat producerea unui eveniment în urma căruia o persoană a fost surprinsă sub un tractor, în localitatea Vișeu de Jos.

Au fost alocate două autospeciale, din care una dotata cu modul de descarcerare și un echipaj de prim ajutor SMURD din cadrul Secției de Pompieri Vișeu de Sus.

Ajunse la locul indicat, echipajele au reușit sa extragă victima de sub autovehicul. Aceasta este în stare de inconștientă. În aceste momente cadrele medicale aflate la fața locului, aplică victimei protocolul de resuscitare. În sprijinul echipajelor de la sol, a fost solicitat elicopterul SMURD Jibou.

ACTUALIZARE

În ciuda eforturilor depuse de salvatori, bărbatul în vârstă 69 de ani, a fost declarat decedat.

ACTUALIZARE – IPJ MARAMUREȘ

Polițiștii din Săliștea de Sus continuă activitățile de cercetare la fața locului, după ce în jurul orei 09.30 au intervenit în zona Drăguiasa, ca urmare a unei sesizări privind faptul că un tractor s-ar fi rasturnat peste o persoană.

La fața locului, polițiștii au identificat un bărbat de 69 de ani, declarat decedat de către personalul medical.

Primele date au relevat faptul că bărbatul în cauză desfășura activități pe un teren agricol cu un tractor și acesta s-ar fi răsturnat peste el.

Se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă în vederea lămuririi stării de fapt.

Te-ar putea interesa si

EXCLUSIV – ÎNCĂ UNUL: Femeie cu dizabilități acroșată de un BMW X5 tot la Ocna Șugatag (ACTUALIZARE)

Vasile Dale

BUDEȘTI: Trei bărbați prinși la braconaj de căprior. Trei arme letale au fost confiscate

Vasile Dale

PE ȘOSELE: A pătruns în intersecție la culoarea roșie a semaforului, iar ulterior a fost condus la spital pentru prelevarea mostrelor biologice de sânge. 91 de autovehicule verificate de polițiștii din Groși. Un sighetean a ajuns după gratii pentru infracțiuni rutiere

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.