Astă – noapte, la ora 00:05, echipajul de ordine şi siguranță publică a fost sesizat că pe D.N. 18, la intersecția cu strada Izvorul Dragoș, a avut loc un accident de circulaţie cu pagube materiale.
Verificările preliminare efectuate de poliţişti au relevat că în jurul orei 23:00, un tânăr de 26 de ani, din comuna Moisei, care nu posedă permis de conducere, ar fi condus un autoturism pe care nu erau aplicate plăcuțe cu număr de înmatriculare şi ar fi efectuat o manevră de mers cu spatele într-o stație de autobuz, producând pagube materiale.
Întrucât tânărul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o alcoolemie de 1,43 mg/l alcool pur în aer expirat, fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea determinării alcoolemiei.
Poliţiştii au întocmit dosar penal şi sub coordonarea procurorului de caz continuă cercetările în vederea dispunerii măsurilor legale.
*****
La data de 23 decembrie, Poliţia municipiului Sighetu Marmaţiei a fost sesizată cu privire la producerea unui accident cu pagube materiale, la intersecţia străzii Gheorghe Lazăr cu strada Eroilor, iar conducătorul vinovat de producerea accidentului ar fi părăsit locul accidentului.
Poliţiştii au stabilit faptul că un bărbat care conducea un autoturism nu ar fi respectat semnificaţia indicatorului OPRIRE şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism, ulterior continuându-şi deplasarea. Poliţiştii au desfăşurat activităţi specifice stabilind identitatea conducătorului auto: un bărbat de 31 de ani, din Rozavlea. Acesta a refuzat testarea cu aparatul etilotest, iar la spital a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge.
Poliţiştii au întocmit dosar penal şi sub coordonarea procurorului continuă cercetările în vederea dispunerii măsurilor legale.
*****
La data de 23 decembrie a.c., poliţiştii din Șomcuta Mare, împreună cu cei din cadrul Serviciului Criminalistic-Grupa Canină și cu jandarmi au efectuat o acțiune de tip Blocada pe raza localităţilor Șomcuta Mare și Mogoșești.
În intervalul orar 13:00-15:00, au fost oprite pentru control 30 de autovehicule, iar în 20 de situaţii abaterile constatate au impus aplicarea de sancţiuni contravenţionale. Într-un caz a fost reţinut permisul de conducere.
Pentru ca drumurile de Crăciun să fie sigure, este nevoie să respectaţi regulile de circulaţie. Poliţiştii vor fi în continuare angrenaţi în activităţi şi vor dispune măsuri legale de fiecare dată când vor constata abateri.
*****
Drumuri sigure de Crăciun: polițiștii rutieri vor fi angrenaţi în acţiuni, cu aparatura etilotest, drugtest şi cu cea de măsurare a vitezei de deplasare
În contextul minivacanței prilejuite de sărbătorirea Crăciunului, începând de azi, 24 decembrie, până la data de 28 decembrie, sub coordonarea poliţiştilor Serviciului Rutier se va acționa pe principalele artere de circulație din județul Maramureş, pentru asigurarea fluenței traficului rutier și prevenirea producerii accidentelor rutiere.
Structurile de poliție rutieră au ca principal obiectiv siguranța tuturor participanților la trafic, astfel că în cadrul acţiunilor vor fi utilizate aproape 100 de aparate etilotest, etilometru şi drugtest, pentru depistarea şi scoaterea din trafic a celor care conduc în stare de ebrietate sau sub influenţa substanţelor interzise. De asemenea, poliţiştii vor utiliza 32 de mijloace omologate destinate măsurării şi înregistrării vitezei de deplasare a autovehiculelor.
În această perioadă se preconizează valori ridicate de trafic. Recomandăm participanților la trafic să respecte normele rutiere, să adopte un comportament preventiv, să evite manevrele riscante și să respecte indicațiile polițiștilor rutieri.
Totodată, în această perioadă sunt posibile fenomene meteorologice specifice sezonului rece. Reamintim conducătorilor auto că, înainte de a porni la drum, trebuie să se asigure că autovehiculele sunt echipate cu anvelope de iarnă și că sistemele de iluminare și climatizare funcționează corespunzător.
Poliţiştii rutieri vă doresc să ajungeţi la destinaţie, în siguranţă, şi să vă petreceţi sărbătorile în linişte şi pace! Crăciun fericit!

