Eveniment

VIOLENŢĂ ÎN FAMILIE: Un băimărean beat şi-a bătut concubina. Au intervenit jandarmii

Jandarmii au intervenit marți seara în cazul unei agresiuni a unui bărbat care consumase alcool, împotriva partenerei sale.

Aseară, în jurul orei 19.30, echipa de intervenție din cadrul Detașamentului Mobil al Jandarmeriei Maramureș a fost sesizată prin numărul unic de urgență 112 cu privire la faptul că în interiorul unui imobil de pe strada ,,Vlad Țepeș” din Baia Mare are loc o agresiune fizică.

Echipa de jandarmerie s-a deplasat la adresa indicată unde a constatat că, pe fondul unor discuții în contradictoriu și a consumului de alcool, o persoană de sex masculin și-a agresat fizic concubina, lovind-o în repetate rânduri în zona spatelui și a capului.

Jandarmii prezenți la fața locului au constatat infracțiunea de violență în familie, încadrată la articolele 193 și 199 din Codul de procedură penală, documentele de constatare fiind înaintate organelor de cercetare abilitate pentru continuarea procedurilor în cauză.

Două ordine de protecție provizorie emise de polițiști

Ieri, 02 octombrie, la ora 14.30, polițiștii din Șomcuta Mare au fost sesizați de către o femeie de 67 de ani din oraș, prin plângere, despre faptul că în noaptea de 28 septembrie 2023, în jurul orei 03:00, în timp ce se afla în locuința comună cu concubinul ei în vârstă de 58 de ani, pe fondul unor discuții în contradictoriu, bărbatul ar fi agresat-o fizic pe apelantă, provocându-i leziuni.

          În cauză, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele bărbatului și continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie

          Tot ieri, în jurul orei 18.00, polițiștii din Sighetu Marmației au fost sesizați de către o femeie de 47 de ani, despre faptul că în ultimele 2 luni de zile a fost amenințată în repetate rânduri de către fostul concubin de 39 de ani.

          În cauză, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele bărbatului și continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de amenințare.

Te-ar putea interesa si

FOTO: O anexă gospodărească a luat foc pe o stradă din Târgu Lăpuș

Vasile Dale

VIDEO – Neatenția costă: A deschis ușa autoturismului dar i-a fost ”luată” de un autotren în Baia Mare

Vasile Dale

EXCLUSIV VIDEO: Biciclist accidentat mortal la Bogdan Vodă. Șoferul avea permisul suspendat și a încercat să modifice locul accidentului (ACTUALIZARE)

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.