Votul s-a încheiat. Numărătoarea partidelor spune că moțiunea de cenzură a fost adoptată. Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan au ieșit din sala de plen. Cei doi s-au ignorat reciproc.
Prim-ministrul a continuat atacul la baronii locali, pe care a spus că i-a „deranjat” cu măsurile adoptate.
„Unii au mentalitate că dacă în județul lor sunt jupâni, asta trebuie să se întâmple și în alte locuri din țară. Asta se întâmpla în alte guvernări, dar nu a mai mers acum. Vă dau un exemplu. În 2024, Electrocentrale Craiova a primit un credit de la Eximbank de 75 de milioane de euro, credeți că s-a întâmplat vreo investiție? Nu, l-a primit pentru că s-a ratat investiția pe fonduri europene și nu Bolojan a numit conducerea Electrocentrale, parcă doamna din poză era într-o camoanie electorală cu prmarul din Craiova. Poate nu știm asta. În următorul an, 2025, din nou, Consiliul Județean Dolj nu termină aeroportul. Ce sî facem? Trebuie să mai ajutăm o dată. 50 de milioane de euro, HG, direct din fondul de rezervă către aeroport în timp ce alții și-au luat credite ca să-și termine lucrările la timp. Normal că în următorul an când din nou trebuia să dăm zeci de milioane n-a mai mers și sigur că asta a deranjat. Poate și primarul de la Brăila vrea 50 de milioane de euro și colegul primar de la Galați și cel de la Botoșani. Nu doar unii. Cei care își fac treaba par fraierii de serviciu al celor care folosesc fondul de rezervă ca pușculiță. N-a mai mers asta. Aveam HG-urile de sezon, ca să mai bifăm ceva să mai fidelizăm o primărie. Nu a mai mers. Vă rog să vă gândiți la Compania noastră de Investiții, cum ne batem noi joc de primari. Avem o mie și vreo 250 de proiecte în lucru din tomberonul de peste 11.000 de proiecte, pe care mulți de aici, știm asta și noi, depun proiecte la CNI, la cornul abundenței, care nu există. Știți cât e bugetul de investiții într-un an? 2,5 miliarde. Știți cât costă cele 1200 de șantiere fără actualizări? Vreo 12,5 miliarde. Deci dacă nu mai începem alte miliarde, ne trebuie 5 ani să le terminăm pe cele în lucru. Dacă am mai fi deschis cum se dorește, știți ce făceam? Ne băteam joc de cele 1200 în lucru. Normal că a deranjat. La Târgu Jiu avem stadion cu 12.000 de locuri fără echipă. Nu ne mai putem permite să facem asta. Asta a supărat rău de tot baronii locali, știți foarte bine!”
George Simion: Ne asumăm viitorul acestei țări, o guvernare viitoare
„Astăzi are loc prezentarea raportului unui an de președinție Nicușor Dan, românii au deznădejde, dezbinare și sărăcie. Nicușor Dan alege azi să îl sacrifice pe loialul tovarăș de drum care se prefigura competitor electoral în mintea lui încâlcită. Dragi români, n-a fost ușor, a fost Nicușor. Am primit zeci de telefoane. Sunt colegi din opoziție surprinși de atenția acordată. Au fost chemați la mese, li s-a zâmbit și li s-a explicat cum nu trebuie să voteze moțiunea. Mesajul nostru e clar: nu suntem de vânzare, nu suntem trădători.Am o remarcă la adresa UDMR: toți cetățenii români, inclusiv cei din Odorheiu Secuiesc și Sfântu Gheorghe, își doresc ca această coaliție proeuropeană să nu mai guverneze în România (…). Ați avut timp să tăiați privilegiile și nu le-ați tăiat. Am un mesaj pentru români, mulți v-ați dorit apă, hrană, energie, dar ați primit taxe, război, sărăcie. E timpul ca, prin votul de azi, vocea românilor să se audă. E timpul pentru reconciliere națională, e timpul pentru speranță și viitor. Ne asumăm viitorul acestei țări, o guvernare viitoare, pentru a reda speranța românilor. România trebuie să meargă înapoi la votul românilor.”
Diana Buzoianu (USR): „PSD mai e pro-european doar cu steagul”
„Avem o veste bună și o veste proastă pentru români. Vestea proastă e că acest circ fabricat în laboratoarele de la București și de la Moscova deja costă românii, deja românii plătesc. 2,2 miliarde de euro plătim ca să nu se prăbușească leul. 2,2 miliarde de euro am plătit pentru mârșăvia politicianistă pe care ați numit-o pompos moțiune de cenzură. Vestea bună e că românii văd foarte clar cum se separă apele în politica din România. PSD mai e pro-european doar cu steagul, când și-l pune pe la conferințele de presă, altefl românii care azi nu mai vor hoție, clientelism, toți văd pe cine te poți baza și pe cine nu. România nu mai poate să fie un stat captiv al unor parlamentari și al unor oameni politici care pur și simplu așteaptă să se rotească puterea politică ca să aibă acces la privilegii. Această moțiune nu este despre oameni, nu este despre interesul lor, nu este despre economie, este despre privilegii, sunteți disperați, vă uitați cu groază cum se închid robintele cu banii care înainte ajungeau în buzunarele dumneavoastră”
Turos Lóránd (UDMR): „Nu vom vota această moţiune de cenzură”
Senatorul UDMR Turos Lóránd a declarat că deși Guvernul Bolojan are probleme „serioase” este iresponsabili în acest moment să fie demis. „Din partea UDMR, poziţia noastră este foarte clară. Nu vom vota această moţiune de cenzură. Nu pentru că nu există probleme. Există şi sunt serioase. Dar credem că în acest moment responsabilitatea politică înseamnă să nu adaugăm instabilitate peste o realitate deja complicată”, a spus senatorul UDMR.
Radu Miruță: „Nu vom permite ca în țara asta, Moscova să decidă printr-un partid ca AUR încotro să se îndrepte lucrurile”
„Moțiunea de azi nu e despre Ilie Bolojan oricât de tare ați vrea să vă scuzați prin asta. E o confruntare între un vechi mod de a face politică, în care controlau unii toată puterea instituțiilor statului, fără concurs, fără tragere la răspundere, fără transparență, și între alții care aducem selecții în companiile statului, care îi tragem la răspundere pe cei care nu livrează și care îi trimitem la parchet pe cei care încalcă legea. Despre asta e vorba în această moțiune. (…). Nu ne vindem țara, chiar dacă dumneavoastră vreți asta. Noi suntem aici să o apărăm de hoții care de 30 de ani o protejează atât de bine încât numai rudele lor prosperă ”
Sorin Grindeanu, către Bolojan: „Baroni? Vreți să vorbim de banii primiți de Bihor și Oradea în ultimii ani?”
„Nu am vrut să iau cuvântul pentru că eu consider că există viață și după acest vot și tot noi trebuie să găsim o soluție ca să mergem mai departe. Dar, trebuie să fac două precizări vis a vis de aceea ce a spus premierul Bolojan. Baroni? Vreți să vorbim de banii primiți de Bihor și Oradea în ultimii ani? Și nu vorbesc de bani europeni. Vorbesc de bani de la bugetul de stat, e adevărat, pentru proiecte de infrastructură. Aeroporturi? Vreți să vorbim de Aeroportul din Oradea? Dacă se susține economic acest aeroport, înseamnă că nu mai înțelegem lucrurile din punct de vedere economic, vă rog să verificați câți pasageri sunt pe cursele subvenționate de Consiliul Județean de la Oradea la Varșovia. Curse subvenționate. Trei, ați venit și ne-ați spus de selecțiile de la companiile de stat. Știți că la Energie în ultimii 10 ani, PSD a fost 10 luni. În rest, dumneavoastră de la PNL. Mai e un lucru, da, la Energie selecțiile au fost întoarse, majoritatea, un reprezentant al PNL, iar la Transporturi au fost întoarse din cauza a două persoane. Ghici cine? Pupilul dvs Foghiș de la Oradea, care acum e la SAPE, cu 50.000 de lei pe lună. Atât ia. Și al doilea, dacă vă spune ceva domnul Mihai Barbu, fostul trezorier PNL. Astea sunt cele două selecții care nu au fost acceptate de Comisia Europeană. Atât am avut de spus.” La finalul acestui scurt discurs, parlamentarii PSD s-au ridicat în picioare și l-au aplaudat furtunos pe Grindeanu.









