Astăzi, 28 mai a.c., polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Baia Mare au organizat o acțiune pentru protejarea persoanelor cu handicap, care a vizat respectarea drepturilor lor de către conducătorii auto.
În urma activităților desfășurate au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproape 3.500 de lei.
Acțiunile de impunere a legii au fost completate de activitățile preventive, persoanelor identificate fiindu-le aduse la cunoștință cadrul legal, în scopul conștientizării consecințelor nerespectării acestuia, în special prejudiciile aduse persoanelor care au nevoie de acele locuri de parcare, special destinate lor.
Prin astfel de activități ne dorim ca maramureșenii să conștientizeze că fiecare gest de respect și responsabilitate trebuie să fie parte a unei comunități mai unite, în care legea să fie respectată nu din constrângere, ci din grijă față de cei din jur.
Reamintim că ordinea publică începe cu respectul față de cel de lângă noi!











