În perioada 3-5 iulie a.c. va avea loc ediția a VI-a a Evenimentului moto „MARAMUREȘ MOTO FEST”. Evenimentul se derulează în Complexul „Poiana Cornet” din comuna Rona de Sus, județul Maramureș.
Organizatorii evenimentului, Clubul Moto Border Riders în invită pe bikeri, rockeri și pe toți cei care doresc să participe la eveniment.
În cadrul festivalului vor concerta multe formații în fiecare seară, sunt organizate diverse concursuri deschise publicului, zonă de campare, dar și terase cu bere rece, pălincă de Maramureș și mâncare tradițională din Maramureș.
Prețul biletului de intrare pentru întreaga perioadă este de 80 lei / persoană. Evenimentul din acest an promite să fie unul deosebit, în special prin formațiile care vor urca pe scenă.









