Orice act care contravine respectării normelor de conviețuire socială și dispozițiilor legale privind menținerea unui climat de siguranță, protejarea drepturilor și libertăților cetățenilor sau desfășurării în condiții normale a vieții sociale constituie o faptă de natură contravențională sau penală, după caz.
Manifestări care ar fi tulburat ordinea și liniștea publică au fost constatate de polițiști în localitatea Suciu de Sus, unde mai multe persoane ar fi fost implicate într-un scandal, în incinta unei societăți comerciale.
În fapt, la data de 12 iulie a.c., în jurul orei 18.40, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Târgu Lăpuș, ca urmare a intevenției la un scandal au stabilit că un bărbat de 35 de ani, pe fondul consumului de alcool, ar fi manifestat un comportament violent față de un alt bărbat de 54 de ani, iar, ulterior, i-ar fi creat victimei o stare de temere prin adresarea de amenințări. În continuare, cel în cauză ar fi adresat amenințări și altor două persoane, care au intervenit în scopul de a stinge conflictul.
Persoanele vătămate au refuzat emiterea unui ordin de protecție provizoriu.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, lovire sau alte violențe și amenințare, iar sub coordonarea procurorului de caz, continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor comiterii faptei și dispunerii măsurilor legale care se impun.
*
Tot ieri, 12 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ulmeni au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, ca urmare a unui scandal semnalat prin SNUAU 112.
Din primele verificări efectuate de polițiști pe strada Principală din Țicău a reieșit că, doi tineri, care se aflau în trecere în dreptul unui imobil aparținând unui bărbat din localitate, ar fi fost agresați fizic de către patru bărbați, care le-ar fi aplicat mai multe lovituri folosindu-se de obiecte contondete.
În urma agresiunii, victimele au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale
În continuare, sub coordonarea procurorului de caz, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care au fost comise faptele, precum și a participației fiecăreia dintre persoanele implicate.











