ACCIDENT RUTIER GRAV ÎN SĂPÂNȚA – PIETON RĂNIT, TRANSPORTAT CU ELICOPTERUL SMURD. La data de 1 august a.c., în jurul orei 09.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Sighetu Marmației au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la producerea unui accident rutier pe D.N. 19, în localitatea Săpânța.
Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit că un bărbat, aflat la volanul unui autoturism, care se deplasa din direcția Remeți spre Sarasău, ar fi surprins și accidentat o femeie în vârstă de 78 de ani, care s-ar fi angajat în traversarea drumului prin loc nepermis și fără să se asigure.
În urma impactului, femeia a suferit leziuni și a fost transportată la spital cu un elicopter din cadrul SMURD, în vederea acordării de îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii continuă cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.
foto arhivă cu scop ilustrativ și informativ











