Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săliștea de Sus au reținut pentru 24 de ore un tânăr de 26 de ani, cercetat într-un caz de violență domestică.
În fapt, la data de 2 august a.c., în jurul orei 23.00, polițiștii au fost sesizați cu privire la izbucnirea unui conflict spontan într-o locuință din orașul Săliștea de Sus.
Ca urmare a deplasării la fața locului și a verificărilor preliminare efectuate, polițiștii au stabilit faptul că un tânăr, în vârstă de 26 de ani, ar fi pătruns fără drept în locuința tatălui său, unde ar fi exercitat acte de agresiune fizică asupra acestuia, precum și asupra surorii sale. De asemenea, acesta ar fi distrus mai multe bunuri din imobil și ar fi adresat amenințări persoanelor vătămate, de natură să le provoace o stare de temere.
Având în vedere constatările efectuate și evaluarea riscului, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva tânărului, în vederea protejării persoanelor vătămate.
Ieri, 04 august a.c., în urma administrării probatoriului, față de tânărul de 26 de ani a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș.
Cercetările sunt continuate de polițiști, sub supravegherea procurorului de caz, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie, violare de domiciliu, distrugere și amenințare, în vederea documentării întregii activități infracționale și dispunerii măsurilor legale.
Precizăm că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.











