Dosarul este relevant printr-un parcurs procesual mai puțin obișnuit: o faptă aparent simplă – ruperea unei declarații întocmite în cadrul unei urmăriri penale – a condus, în primul ciclu procesual, la condamnarea inculpatului la pedeapsa de un an închisoare, cu executare în regim de detenție.
Am preluat apărarea abia în rejudecare, după desființarea primei hotărâri de condamnare și trimiterea cauzei la Judecătoria Baia Mare. Analizând dosarul, am apreciat că problema reală nu privea individualizarea pedepsei, ci însăși încadrarea juridică a faptei și existența elementelor constitutive ale infracțiunii.
Din acest motiv, am solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 259 C.pen. în infracțiunea prevăzută de art. 275 C.pen., arătând că documentul pretins distrus fusese întocmit într-o procedură judiciară în curs și avea o funcție exclusiv probatorie, cererea fiind admisă.
Ulterior, am solicitat revenirea de la procedura simplificată la o cercetare judecătorească efectivă, pentru ca martorii și inculpatul să fie audiați nemijlocit, iar scopul concret al conduitei sale să fie verificat prin administrarea probelor.
În urma cercetării judecătorești, s-a constatat că inculpatul refuzase să dea declarație, că documentul nu fusese asumat prin semnătură și că reacția sa, deși reprobabilă, nu fusese orientată spre împiedicarea aflării adevărului.
Judecătoria Baia Mare a dispus achitarea, reținând că documentul putea fi considerat cel mult un proiect de declarație, fără semnificație juridică, iar conduita inculpatului putea atrage cel mult o amendă judiciară, nu răspunderea penală.
În apelul declarat de Parchet, Curtea de Apel Cluj a readministrat probele și a analizat trei posibile încadrări juridice. Prin hotărârea definitivă, Curtea a stabilit că norma aplicabilă este art. 275 C.pen., astfel cum apărarea susținuse încă din rejudecare, dar a menținut achitarea, constatând că lipsește scopul special de împiedicare a aflării adevărului.
Dincolo de rezultatul concret, cauza demonstrează importanța unei apărări efective și a verificării riguroase a fiecărui element al infracțiunii. Astfel, nu orice conduită nepotrivită atrage incidența Dreptului penal, ci numai faptele care corespund în mod deplin și neechivoc normei de incriminare.
Cursul dosarului
Curtea de Apel Cluj a respins apelul formulat de Parchet și l-a achitat pe un bărbat acuzat că și-a distrus propria declarație în timpul unei audieri desfășurate în Penitenciarul Baia Mare, potrivit Clujust.
Achitat definitiv după ce a rupt declarația în fața procurorilor
Instanța a stabilit că, deși documentul reprezenta un mijloc de probă într-un dosar penal, fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni, întrucât nu a fost comisă cu intenția de a împiedica aflarea adevărului.
Incidentul a avut loc la 23 martie 2022, când bărbatul, aflat în detenție, era audiat într-un dosar de furt calificat. După ce i-a fost adusă la cunoștință calitatea de inculpat, polițistul l-a întrebat dacă dorește să dea o declarație. Acesta a refuzat, iar organul de cercetare penală a consemnat acest lucru într-un formular tipizat, pe care l-a semnat și i l-a înmânat pentru a-l semna la rândul său.
În acel moment, fără să citească documentul, inculpatul a reacționat violent și a spus: „M-ați băgat în pușcărie pentru 6 ani”, după care a rupt declarația în mai multe bucăți. Gestul a fost observat atât de polițist, cât și de avocatul desemnat din oficiu.
Parchetul a câștigat inițial la Judecătorie
În documentul distrus era consemnat faptul că inculpatul își menținea declarația dată anterior în calitate de suspect și recunoștea furtul unei biciclete. Textul era următorul: „În data de 23.06.2021, când am sustras acea bicicletă (…) îmi mențin declarația dată anterior în calitate de suspect și nu mai am altceva de declarat”.
Ulterior, după reluarea procedurii de audiere, bărbatul și-a schimbat poziția procesuală și a negat comiterea furtului, susținând că ar fi cumpărat bicicleta de la o persoană necunoscută.
În primă fază, Judecătoria Baia Mare l-a condamnat la un an de închisoare pentru infracțiunea de sustragere sau distrugere de înscrisuri. Ulterior, cauza a fost rejudecată, iar instanța de fond a dispus achitarea, apreciind că documentul rupt nu se încadra în categoria înscrisurilor protejate de art. 259 din Codul penal.
Nemulțumit de soluție, Parchetul a declarat apel, argumentând că declarația reprezenta un înscris oficial și că inculpatul avea posibilitatea să refuze semnarea acesteia, nu să o distrugă.
Curtea de Apel Cluj l-a achitat, menținând decizia Tribunalului
Curtea de Apel Cluj a analizat însă situația dintr-o altă perspectivă. Judecătorii au arătat că documentul făcea parte dintr-o procedură penală în desfășurare și constituia un mijloc de probă, astfel că, în teorie, singura încadrare juridică posibilă era infracțiunea de sustragere sau distrugere de probe ori înscrisuri, prevăzută de art. 275 din Codul penal.
Magistrații au subliniat însă că această infracțiune presupune existența unui scop special, respectiv împiedicarea aflării adevărului într-o procedură judiciară, condiție care nu a fost dovedită în cauză.
Instanța a reținut că inculpatul a acționat impulsiv, pe fondul frustrării și al furiei față de polițistul pe care îl considera responsabil pentru condamnarea sa. Totodată, judecătorii au observat că acesta nici măcar nu citise declarația înainte de a o rupe și era convins că nu făcuse nicio declarație, deoarece refuzase să răspundă întrebărilor.
Curtea a mai arătat că schimbarea ulterioară a poziției procesuale în dosarul de furt nu este relevantă pentru stabilirea intenției existente în momentul distrugerii documentului. În consecință, Curtea de Apel Cluj a respins apelul Parchetului și a menținut soluția de achitare, apreciind că, în lipsa scopului cerut expres de lege, fapta nu este prevăzută de legea penală.
