BREAKING NEWSEvenimentMaramuresul Istoric

Cadavru cu identitate necunoscută, descoperit la Rona de Sus

La data de 17 mai, ora 14:00, polițiștii Postului de Poliție Rona de Sus au fost sesizați telefonic cu privire la faptul că, într-o zonă izolată a localității, în locul numit popular Voroteț, lângă o vale, un bărbat a găsit mai multe obiecte de îmbrăcăminte.
În urma deplasării la fața locului, cu ocazia verificărilor efectuate în zonă, la o distanță de aproximativ 50 de metri față de obiectele de îmbrăcăminte, au fost identificate mai multe fragmente de schelet uman.
S-a efectuat cercetarea la fața locului împreună cu un criminalist din cadrul Poliției Municipiului Sighetu Marmației – Biroului Criminalistic, ocazie cu care au fost fixate, ridicate și ambalate obiectele de îmbrăcăminte identificate, precum și fragmentele osoase.
Cadavrul cu identitate necunoscută a fost depus la Morga Spitalului Municipal Sighetu Marmației, în vederea efectuării expertizei medico-legale.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, urmând a se efectua verificări în vederea stabilirii identității cadavrului, precum și cauza decesului.

Te-ar putea interesa si

EXCLUSIV: Tragedie în Bloaja. Un bărbat a murit după ce a căzut de pe remorca cu lemne de la 3 metri înălțime – actualizare

Vasile Dale

ȘOCANT: Cadavru fără cap descoperit în zona Podul Abatorului din Sighetu Marmației (ACTUALIZARE)

Vasile Dale

LACUL BODI: Distracţie pe cinste fără taxă de intrare

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.