După remarcabilul exercițiu de salvare și prezentarea unor lucrări de interes, care au avut loc în prima zi a Conferinței Medicina de Urgență AZI, evenimentul
În mediul online au apărut mai multe fotografii şi clipuri video care sugereaza posibile încălcări ale unor norme rutiere. În urma acestora poliţiştii rutieri din
În noaptea de vineri spre sâmbătă, maşina Primăriei Remetea Chioarului a fost implicată într-un accident rutier. Dacia Duster se deplasa dinspre Baia Mare spre centrul
Un cititor al Sighet 247 ne-a trimis o fotografie pe adresa redacției în care observăm o autospecială aparținând Poliției rutiere Sighet, parcată și blocând o
Azi-noapte, în jurul orei 01.00 poliţiştii din Baia Mare au fost sesizaţi prin SNUAU 112 cu privire la comiterea a două infracţiuni la regimul circulaţiei
Pe parcursul a două zile, respectiv 29 și 30 ianuarie, polițiștii specializați în investigarea criminalității economice din cadrul Biroului Sighetu Marmației au acționat pentru
Niciodată nu este prea devreme pentru a începe educarea celor mai mici membrii ai societății noastre. Acesta este unul din motivele pentru care polițiștii au
Ieri, 30 ianuarie 2020, poliţiştii din Baia Sprie au fost sesizaţi prin plângere despre faptul că în data de 29 ianuarie 2020, persoane necunoscute, profitând
Cititorii noștri din Poienile de Sub Munte ne-au trimis imagini video din cea mai mare comunitate de ucraineni din județul Maramureș. Acolo toate străzile sub