Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, au dispus la data de 09 august 2017, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii M.M. şi M.F., pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, prev. de art. 289 alin. 1 Cod penal.
În privinţa inculpatului Marian Mitre s-a reţinut că, la data de 01 august 2017 şi respectiv 03 august 2017, a comis un număr de 58 acte materiale de luare de mită, iar referitor la inculpatul Mestic Floarea (asistenta medicului) s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale pentru un număr de 113 acte materiale de luare de mită, comise în perioada 18-20 iulie 2017, respectiv 01 august 2017 şi 03 august 2017.
Actele de luare de mită au fost săvârşite în legătură cu atribuţiile de serviciu ale inculpaţilor, în cadrul Cabinetului de expertiză a capacităţii de muncă Sighetu-Marmaţiei.
La data de 08 august 2017, cei doi inculpaţi au fost reţinuţi, iar prin încheierea penală din data de 09 august 2017, Tribunalul Maramureş a dispus faţă de aceştia măsura preventivă a arestului la domiciliu.
Menţionăm că, punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
ACTUALIZARE – TRIBUNALUL MARAMUREŞ
Aducem la cunoştinţa opiniei publice că prin încheierea penală nr. 33/DL din data de 09.08.2017, pronunţată în dosarul nr. 2713/100/2017 al Tribunalului Maramureş, s-a respins propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş, de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpaţii M. F., secretar dactilograf , în vârstă de 44 de ani, domiciliat în loc. Bogdan Vodă, şi M. M., medic primar, în vârstă de 55 de ani, domiciliat în Baia Mare, cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită (prevăzute de art. 289 alin.1 Cod penal, raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal), şi s-a dispus luarea faţă de aceştia a măsurii arestului la domiciliu pe o durată de 30 de zile, respectiv din data de 9 august 2017, până la data de 7 septembrie 2017, inclusiv.
Instanţa le-a impus inculpaţilor obligaţiile de a nu părăsi imobilele în care locuiesc fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza, de a se prezenta în faţa organului de urmărire penală, judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori sunt chemaţi şi de a nu comunica între ei şi cu martorii din cauză.
Pentru a dispune măsura arestului la domiciliu, instanţa a reţinut că în cauză există indicii temeinice care să justifice presupunerea că inculpata M. F., în perioada 18.07.2017-03.08.2017, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în timp ce îşi desfăşura activitatea în cadrul Cabinetului de expertiză medicală şi recuperarea capacităţii de muncă din Spitalul Municipal Sighetu Marmaţiei, a primit în mod repetat şi la intervale scurte de timp diverse sume de bani şi alte bunuri de la un număr de 113 persoane, în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu.
În sarcina inculpatului M. M., instanţa a reţinut că în cauză există indicii temeinice care să justifice presupunerea că acesta, în intervalul 01.08-03.08.2017, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în timp ce îşi desfăşura activitatea la Comisia de evaluare a capacităţii de muncă Sighetu Marmaţiei, comisie în cadrul căreia fusese desemnat de către conducerea Casei Judeţene de Pensii Maramureş să-şi desfăşoare activitatea începând cu luna august 2017, datorită deficitului de cadre medicale în acest domeniu, a săvârşit un număr de 58 de acte materiale de luare de mită.
Conducător al Biroului de informare şi relaţii publice, Judecător WALTNER ILEANA – DANIELA
1 mesaj