BREAKING NEWSEvenimentRecomandate

MARAMURESUL INSANGERAT: 3 MORTI SI 26 RANITI INTR-O SINGURA SAPTAMANA PE SOSELELE JUDETULUI (FOTO/VIDEO)

Dacă fiecare şofer ar fi în măsură să-şi sancţioneze încălcările regulilor în trafic, oare câte accidente de circulaţie s-ar mai produce!? FIŢI POLIŢIST ÎN TIMP CE CONDUCEŢI!

Dacă fiecare conducător auto ar fi conştient că este responsabil de viaţa altui participant la trafic oare cât ar apăsa pedala de acceleraţie sau cât alcool ar consuma înainte de a se urca la volan? FIŢI RESPONSABIL LA VOLAN!

Câte persoane mai trebuie să moară pe drumurile publice ca să devenim mai responsabili la volan? NU MĂSURAŢI VIAŢA ÎN KM/H!

Cu toate că numărul dosarelor penale întocmite în urma constatării unor infracţiuni rutiere şi numărul permiselor reţinute este tot mai mare, şoferii continuă să circule cu viteză excesivă sau să se abată de la alte norme care pun în pericol siguranţa pe drumurile publice. Spre exemplu săptămâna trecută, în cadrul acţiunilor organizate, poliţiştii au constatat 17 infracţiuni rutiere şi au dispus reţinerea a 65 permise de conducere. Din păcate graba şi alcoolul la volan au consecinţe foarte grave, iar efectele se răsfrâng de multe ori asupra unor oameni total nevinovaţi, care circulă regulamentar.

Trei persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte 26 au fost rănite săptămâna trecută, în urma unor accidente de circulaţie produse pe raza judeţului Maramureş. Începutul acestei săptămâni a fost din nou unul alarmant. Ieri, 11 septembrie, poliţiştii rutieri au intervenit la două accidente de circulaţie produse pe raza municipiului Baia Mare şi la un accident produs la Poienile de sub Munte, toate soldate cu rănirea unor persoane. Cauzele sunt aceleaşi: neasigurarea la efectuarea unor viraje, nepăstrarea distanţei de siguranţă, alcoolul, viteza.

VEZI IMAGINI VIDEO DRAMATICE:

ACTUALIZARE: S-AU RASTURNAT CU MASINA LA RAZOARE. DOUA VICTIME, UNA INCARCERATA. SE PARE CA ERAU BAUTI (GALERIE FOTO/VIDEO)

Merită să apeşi pedala de acceleraţie în mod inconştient şi să îţi rişti viaţa ca să ajungi la destinaţie cu câteva minute mai devreme? O clipă, doar o clipă de neatenţie e suficientă ca să fii implicat într-un accident de circulaţie. Şi cu cât viteza este mai mare, şocul produs de accident este mai mare, iar consecinţele sunt mai grave.

VALEA CHIOARULUI / ACTUALIZARE 2: O autocisternă care transporta ciment s-a răsturnat pe marginea drumului. După o oră de resuscitare, şoferul a decedat (foto)

ACTUALIZARE: S-AU RASTURNAT CU MASINA LA RAZOARE. DOUA VICTIME, UNA INCARCERATA. SE PARE CA ERAU BAUTI (GALERIE FOTO/VIDEO)

ULTIMA ORĂ: Carambol cu trei autoturisme şi un TIR la Satulung (video, foto)

ULTIMA ORĂ / ACTUALIZARE 2: Accident rutier în Buciumi. Un autocamion încărcat cu legume s-a izbit de un podeţ, apoi de un gard (galerie foto, video)

ACCIDENT FEROVIAR: Maşina unei avocate din Baia Mare lovită de tren la Petrova (GALERIE FOTO – ACTUALIZARE 2)

URMARE ACCIDENT DOUĂ VEVERIŢE: Motociclistul sârb peste care a dat ieri maşina de teren a decedat la Spitalul Judeţean

ACCIDENT LA CRĂCIUNEŞTI / ACTUALIZARE: Patru răniţi, trei victime încarcerate în urma unui accident petrecut pe DN 18. Ce spun poliţiştii (galerie foto)

TRAGEDIE LA SIGHET / ACTUALIZARE: O tânără a murit după ce s-a izbit cu bicicleta de o ambulanţă care se deplasa la o intervenţie. Ce spun reprezentanţii IPJ Maramureş

Te-ar putea interesa si

GALERIE FOTO, VIDEO: Rupere de nori la Boiereni şi Suciu de Sus. Cod roșu de inundații pe Tisa și Cod portocaliu pe Vişeu, Iza, Someş

Redactie

INTERVENȚII ÎN LANȚ: Opt incendii lichidate de pompierii maramureşeni în weekend

Vasile Dale

EXCLUSIV VIDEO: Polițiștii maghiari în misiune comuna cu Poliția Maramureș, la Ocna Șugatag – ACTUALIZARE

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.