Referitor la afirmațiile făcute cu privire la pregătirea viitorilor medici din România, aș dori să vă îndrept atenția către câteva lucruri care se întâmplă în momentul de față în sistemul educațional universitar.
Sunt foarte conștient de faptul că sunteți în primul rând un om care își dorește un sistem de sănătate mai bun și mai performant atât pentru generațiile noastre, cât și pentru copiii și nepoții noștri și acesta este un fapt care merită apreciat. De asemenea, apreciez eforturile dumneavoastră de a crea un sistem de sănătate mai bun și mai performant. Cu toții ne dorim asta.
Însă, înainte să ajungem la concluzia că este nevoie de un examen de rezidențiat mai exigent pentru testarea absolvenților, aș dori să vă aduc la cunoștință, că, în primul rând, avem nevoie de un sistem educațional reformat din temelii.
Toată problema pornește încă din anul 1 de facultate. Eu, personal, în anul 1, am învățat anatomia cu ajutorul figurilor geometrice. Da, cu ajutorul figurilor geometrice, deoarece facultatea unde am terminat nu dispune de cadavre pentru disecții. La cursurile de fiziologie, ascultam povești din viața personală a profesorului care ne preda, lucruri total paralele cu ceea ce ar trebui să însemne cursul de fiziologie. În anul 2, la histologie, umblam cu trusa de șurubelnițe pentru a strânge microscopul la care lucram, iar mai apoi studiam bucăți de lame sparte. În anul 3, când am început partea clinică, sprijineam pereții spitalelor împreună cu colegii de grupă, colegii de serie și colegii de an la majoritatea stagiilor, deoarece asistenții/profesorii nu aveau timp să se ocupe de noi, deoarece ori aveau întâlniri cu reprezentanți farmaceutici, ori aveau program de policlinică, ori erau în blocul operator în timpul stagiilor. Am ajuns să stăm inclusiv într-o depozit de pe o secție, 2 ore, așteptând să vină asistentul. Însă a venit o infirmieră care ne-a trimis acasă. Am intrat în spital pe “ușa din spate” sau pe la subsol, deoarece pe intrarea principală aveau voie doar angajații și pacienții/rudele acestora. M-am schimbat în haine de spital într-o camera de 2/2m alături de alți 50 de colegi. La fel a fost și în anul 4, anul 5 și în anul 6. Sunt prea puține momentele în care m-am simțit mai mult decât un obiect care e necesar să stea acolo 2-3-4 ore.
La cursuri, de multe ori stimații profesori care le țineau erau total nepregătiți. Predau informații care nu mai sunt de actualitate, citeau slide-uri făcute de asistenți/rezidenți (și alea erau citite de multe ori cu foarte multe greșeli de citire), nu de puține ori se întâmpla ca inclusiv domniile lor să nu înțeleagă ceea ce citesc, iar finalul se rezuma la “mai citiți voi acasă”.
Lipsa sălilor de curs, lipsa materialelor didactice și lipsa cadrelor universitare bine pregătite sunt principala problemă a absolvenților nu foarte riguros pregătiți. Când ești nevoit să plătești o taxă mare raportată la salariul românului de rând și apoi să te chinui de multe ori să înțelegi ceea ce trebuie să înveți pentru că nu are cine să îți explice, plus banii pe care îi investești în cărți și materiale care, după 2-3 ani nu mai sunt de actualitate, te cam pune pe gânduri legat de ceea ce vrei să faci după ce termini sau dacă într-adevăr vrei să ajungi să fii responsabil de viața unui om.
Toate astea culminează cu susținerea examenului de rezidențiat. În momentul de față, examenul de rezidențiat se susține pe baza a două îndrumătoare numite “Compendiu de specialități medico-chirurgicale”, “utile pentru intrarea in rezidențiat”. Utile? Să detaliem puțin și această problemă. Compendiile sunt pline de greșeli. Informații eronate, greșeli de exprimare, mult text inutil și foarte încâlcit. Prima oară, ca și viitor candidat la acest examen, trebuie să descâlcești informația. Apoi, trebuie să corectezi greșelile. Ulterior, trebuie să completezi lipsurile de informații. Da, sunt multe paragrafe în care lipsesc elemente esențiale pentru înțelegerea unui mecanism al unei patologii. Nu mai vorbesc de tratamente greșite sau asocieri de tratamente greșite. Iar la final, după ce ai făcut toate astea, ajungi la concluzia că trebuie să “tocești” materia. De ce? Deoarece întrebările de la examen sunt făcute pe baza paragrafelor din aceste cărți. Dacă paragraful e greșit, grila va fi greșită, iar tu ca și candidat vei fi depunctat. Iar aici, ajungem la concluzia că examenul de rezidențiat este un examen care, în continuare, testează capacitatea de memorare a candidatului și nu capacitatea de a face asocieri, de a face un diagnostic prezumptiv, de a face un diagnostic diferențial, de a-și orienta bateria de analize în funcție de ceea ce bănuiește că ar avea pacientul și, ulterior, de a formula o schemă de tratament.
Momentan, nici măcar nu există o erată oficială.
Sunt de acord că este necesar un examen de rezidențiat mai exigent, însă înainte de asta, este nevoie de o “curățenie generală” în sistemul universitar, de condiții de învățare, de uniformizare a materiei predate în fiecare universitate, de profesori care să fie actualizați cu informațiile și de pus mai mult accent pe pregătirea unui medic absolvent de facultate capabil să țină în viață un pacient până la sosirea ajutorului de specialitate. În momentul în care vom îndeplini aceste deziderate de bun simț, abia atunci vom putea vorbi de un examen de rezidențiat mai exigent și de o triere mai bună a viitorilor rezidenți.
Personal, cred că problema trebuie privită și dintr-o altă perspectivă.
Cu stimă, Un absolvent
(Sursa foto – Cotidianul.ro)
